Poli Iași ar putea avea, până în cursul serii, un nou antrenor principal după demisia lui Tony da Silva. E tot un Toni, tot din Portugalia, dar cu o experiență mult mai mai mare.
Președintele Cornel Șfaițer a anunțat că lusitanul Toni Conceicao, 62 de ani, fost campion cu CFR Cluj, este principalul favorit în momentul de față să preia gruparea din Copou.
Refuzat în primă fază de Cristiano Bergodi, care le-a transmis ieșenilor că este aproape să preia o echipă din Arabia Saudită, președintele Cornel Șfaițer s-a orientat către un alt antrenor străin cu experiență, capabil să țină vestiarul în frâu.
Șfaițer l-a ofertat încă de vineri dimineață pe Toni Conceicao (62 de ani), iar lusitanul urmează să dea un răspuns în cursul după-amiezii.
„Discutăm cu Toni Conceicao, aștept răspunsul lui în cursul zilei de azi. Dacă nu va accepta, ne vom orienta către un antrenor român. Echipa trebuie să aibă luni un nou antrenor”, a spus Cornel Șfaițer.
Astfel, antrenorul portughez va continua în Copou munca începută de conaționalul său Tony da Silva, colaboratorul său la naționala Camerunului în urmă cu doi ani.
Dacă va accepta oferta celor de la Poli Iași, Toni Conceicao va ajunge duminică seară în Copou, iar de luni va începe activittatea la noua echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER