Alex Cicâldău (27 de ani) a oferit prima reacție după transferul la Universitatea Craiova și a spus de ce a ales să vină în Bănie și nu la Petrolul Ploiești.
Alex Cicâldău a revenit la Universitatea Craiova după 3 ani de zile, iar jucătorul a dezvăluit de ce a ales să se întoarcă la echipa de unde a plecat la Galatasaray în 2021 și nu a ales-o pe Petrolul Ploiești. Cicâldău a dezvăluit că aprecierea și susținerea suporterilor, dar și a clubului au fost decisive în decizia pe care a luat-o.
Cicâldău a avut o ofertă și din partea Petrolului, care părea a fi o destinație neașteptată pentru mijlocașul dobrogean. Relația dintre oficialii lui Galatasaray și cei ai Petrolului este una strânsă, iar echipa de care aparținea „Cic” ar fi dorit ca acesta să plece la gruparea din Ploiești. Totuși, jucătorul a mărturisit în cadrul primului interviu de după oficializarea transferului că sprijinul oferit de club și suporteri a contat în deznodământul transferului său.
„Sunt foarte nerăbdător să revin pe teren. Nu pot să spun că a fost o perioadă foarte liniștită pentru mine, dar mă bucur foarte mult pentru că am revenit aici.
Le mulțumesc suporterilor, îi știam farte bine, mă bucur că am lăsat o impresie foarte bună data trecută. Sunt foarte nerăbdător să las o impresie și mai bună”, a declarat Alex Cicâldău pentru site-ul oficial la Universității Craiova.
Revenirea lui Alex Cicâldău la Universitatea Craiova a creat o emulație imensă în jurul echipei, care l-a anunțat în stil mare pe jucătorul venit de la Galatasaray. Cicâldău a semnat o înțelegere valabilă pe 2 ani cu gruparea patronată de Mihai Rotaru, plus o opțiune de prelungire pe încă un an. Afacerea l-ar fi costat pe Mihai Rotaru aproximativ 1.000.0000 de euro, după ce l-a vândut în Turcia pentru 6.500.000 de euro.
„ALEX CICÂLDĂU IS BACK! Bătălia s-a încheiat, Alex și Știința sunt din nou împreună! “Leul” s-a întors în Cetatea Băniei pentru visul nostru comun: titlul. 129 de meciuri, 33 de goluri, 21 de pase decisive, 11.000 de minute. Toate pentru Universitatea Craiova. Show must go on!” arată Universitatea Craiova pe pagina de Facebook a clubului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER