Fostul selecționer nu o iartă pe Cristina Neagu nici după ce „Messi a handbalului” și-a anunțat retragerea! „Categoric nu e cea mai bună din toate timpurile”

Fostul selecționer nu o iartă pe Cristina Neagu nici după ce „Messi a handbalului” și-a anunțat retragerea! „Categoric nu e cea mai bună din toate timpurile”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul selecționer al echipei naționale de handbal nu o iartă pe Cristina Neagu nici după ce sportiva și-a anunțat retragerea din sportul profesionist.

Cristina Neagu (36 de ani), de patru ori câștigătoare a titlului de cea mai bună handbalistă a lumii, a anunțat că are de gând să se retragă la sfârșitul acestui sezon.

Radu Voina o critică pe Cristina Neagu chiar și după retragere

Radu Voina, fost selecționer al echipei naționale de handbal a României, a comentat vestea retragerii Cristinei Neagu. Acesta a spus că sportiva de la CSM București nu este cea mai bună jucătoare de handbal din toate timpurile, dar că este una dintre cele mai bune.

Pe de altă parte, fostul internațional român este de părere că oricine este înlocuibil, în ciuda calităților Cristinei Neagu.

„Din păcate, vârsta nu iartă pe nimeni, mă așteptam. S-au adunat câțiva ani, apar și astfel de momente. Campionatul României nu este de valoarea și experiența ei, ea putea să se descurce la mai mult.

(n.r. este Cristina Neagu cea mai bună jucătoare de handbal din România din toate timpurile?) Categoric nu, a fost una dintre marele jucătoare ale României, nu trebuie să le uităm și pe cele din trecut care au făcut performanță.

Este o mare jucătoare, dar performanțele nu au fost foarte mari. Nimeni nu este de neînlocuit, au fost și alții care s-au retras, viața trebuie să meargă înainte, oricine este de înlocuit.

Nimeni, indiferent de nume, nu poate câștiga un meci de unul singur, este o echipă. Formația unde performează Cristina Neagu este o formație, nu o echipă”, a spus Radu Voina, conform Prima Sport.

Radu Voina consideră că salariul Cristinei Neagu este mult prea mare: „E exagerat”

De altfel, Radu Voina a mai lansat critici la adresa Cristinei Neagu și atunci când s-a aflat că sportiva primește un salariu de 20.000 de euro lunar de la clubul său, dar și când jucătoarea anunțase că se retrage temporar de la echipa națională.

CSM București, calificare cu stil în sferturile Ligii Campionilor, după o nouă victorie cu Krim Ljubliana

„De vină nu e cel care cere, e cel care dă. Cunoscând lumea handbalului, eu consider că e exagerat salariul (n.r. salariul Cristinei Neagu), dar e părerea mea, care contează mai puțin. Având în vedere că e din bani publici, e puțin exagerat. România plătește cele mai mari salarii din lume la handbal.

N-am înțeles-o niciodată și cred că niciun sportiv sau fost sportiv nu înțelege acest lucru. Echipa națională nu se refuză niciodată. În fața unui Campionat Mondial, nu poți lăsa echipa să joace fără tine. Echipa României, cu Cristina Neagu, joacă într-un fel și în alt fel fără Cristina Neagu”, spusese Radu Voina, la finalul anului 2021.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Laurent a venit din Franța și s-a îndrăgostit de România. A reușit să facă performanță într-un domeniu care începe să prindă tot mai mult contur la noi
Laurent a venit din Franța și s-a îndrăgostit de România. A reușit să facă performanță într-un domeniu care începe să…
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Milionarul convins de Gică Hagi să investească la Farul a rupt tăcerea: Nu îmi place fotbalul
Milionarul convins de Gică Hagi să investească la Farul a rupt tăcerea: Nu îmi place fotbalul
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
UE interzice fumatul în spațiile publice? Anunț pentru fumătorii din România
UE interzice fumatul în spațiile publice? Anunț pentru fumătorii din România
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
Peste 360.000 € 💶, în vizită la RAR. BESTIA care a impresionat personalul – FOTO
Peste 360.000 € 💶, în vizită la RAR. BESTIA care a impresionat personalul – FOTO
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×