Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale, a fost invitat la podcastul lui Mihai Morar. „Il Luce” a abordat mai multe subiecte, printre care și cel legat de contrele cu Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România.
Cel mai titrat antrenor român a explicat episodul legat de Ilie Balaci, petrecut înaintea Campionatului European din 1984.
„Nu a fost un conflict cu el. De ce conflict? Dacă ar fi fost conflict, nu-l mai aduceam de la…juca în ultimul timp la divizia a treia la FC Olt, nici măcar Scornicești nu era. L-am adus la echipa națională, l-am băgat și într-un meci cu Turcia, meci oficial, pe stadion la Craiova. Craiova care îl scosese, l-a renegat după doi ani. Am cerut conducerii, că aveam nevoie de el.
L-am adus, i-au dat un grad (n. r. grad în armată), o casă în București, am ținut foarte mult la el. Am avut doar o discuție cu el, înainte de Campionatul European din 1984. Am jucat în 1983, vara, un turneu la Paris, cu Paris Saint-Germain, Botafogo și Saint-Etienne, și l-am câștigat. Atunci am avut cu el o problemă, că a driblat pe toată lumea, poarta goală, trebuia să dea pasă, dar a pierdut mingea.
Era un turneu pe care voiam să îl câștigam, pentru c voiam să impunem imaginea României în conștiința publicului de acolo și aveam nevoie de rezultat.
La pauză, m-am supărat pe el (n. r. Ilie Balaci), i-am reproșat mai agresiv și el a răspuns ceva. Regret și acum că am făcut asta. A intrat în teren și s-a accidentat. A fost primul lui accident. După care s-a refăcut greu. Am fost la Ștefan Andrei să îl rog să ajungă în străinătate și altcineva nu i-a dat voie că zice «Nu avem și noi doctori foarte buni?».
Si l-au operat la Craiova, i-au tăiat ligamentele. A durat șase luni până când și-a revenit și într-un meci la Baia Mare, în februarie, s-a reaccidentat și nu și-a mai revenit” a declarat Mircea Lucescu în podcast-ul „Fain și Simplu”, găzduit de Mihai Morar.
De asemenea, selecționerul a ținut să sublinieze dorința imensă a regretatului Ilie Balaci de a juca cu orice preț pentru echipa națională: „Atunci nu puteam să luam decât 20 de jucători (n. r. la echipa națională). A venit cu noi, a stat cu noi, spera să vină la Campionatul European măcar în lot. El a ajutat foarte mult la calificarea noastră. Asta s-a întâmplat cu el…Dar, după am rămas în relații foarte bune. Eu nu țin niciodată supărare. Sunt lucruri care se întâmplă în fotbal”.
Mircea Lucescu a vorbit și despre Rodion Cămătaru, câștigător al Ghetei de Aur. „De fapt, și pe el (n. r. Ilie Balaci) și pe Cămătaru i-am luat mai mult pentru popularitatea lor, că era o perioadă când Dinamo pierduse din popularitatea care fusese cu puțin timp înainte. Fuseseră momentele alea politice și de toate felurile.
Și atunci, pe Cămătaru l-am luat după ce a avut dublă fractură, se îngrășase mai mult de șapte kilograme, lumea îl huiduia și am reușit să îl aducem. După un an de zile, a câștigat Gheata de Aur. A putut să plece în străinătate, să joace în Olanda, în Franța”, a afirmat Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu s-a întors ca selecționer al României după 38 de ani și a început cu dreptul noul sezon din Liga Națiunilor. Tricolorii au câștigat cu 3-0 meciul cu Kosovo și 3-1 cel cu Lituania. Pentru România urmează meciurile din octombrie cu Cipru și, din nou, cu Lituania, în deplasare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER