Clubul Brighton a luat o hotărâre cu privire la Adrian Mazilu, fotbalistul cumpărat de la Farul contra a trei milioane de euro. S-a aflat unde va evolua internaționalul român.
Adrian Mazilu (19 ani) a fost cumpărat de Brighton & Hove Albion contra sumei de trei milioane de euro, însă fostul fotbalist de la Farul nu a reușit să se remarce la echipa din Premier League.
La scurtă vreme după ce transferul la formația engleză a fost oficializat, Adrian Mazilu a fost cedat sub formă de împrumut în Olanda, la gruparea Vitesse. În această vară, el a revenit la echipa „Pescărușilor”, iar tehnicianul lui Brighton a luat o decizie cu privire la jucător.
Fabian Hurzeler (31 de ani), antrenorul primei echipei a englezilor, ar fi decis ca internaționalul român să nu fie inclus în lotul său, ci să fie trimis la echipa U21 a clubului.
În acest moment, cota de piață a lui Adrian Mazilu este de 2,5 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
De altfel, Gică Hagi, managerul de la Farul, declarase în urmă cu câteva luni că fotbalistul pe care l-a vândut în Premier League ar fi meritat să fie transferat pe o sumă exponențial mai mare.
„Mazilu se va întoarce la Brighton și îi vor căuta o echipă să joace. Acum a luat contactul cu Europa și trebuie să se adapteze la ce înseamnă fotbalul european. Trebuie să se ducă undeva să joace.
Noi suntem în România. Ce este afară… Mazilu n-ar fi costat trei, ci 30 sau 50 de milioane, dacă eram la nivel european. Ce să facem, dacă noi, ca români, am ajuns în postura asta?”, declarase Gică Hagi în urmă cu câteva luni.
Pentru Farul, Adrian Mazilu a bifat 46 de partide, timp în care a înscris nouă goluri și a dat patru pase decisive, în vreme ce la Vitesse a avut patru meciuri disputate.
Adrian Mazilu are și șapte selecții la echipa națională U21 a țării noastre.
De altfel, în luna mai a acestui an, Gică Hagi a tras un semnal de alarmă cu privire la cota mult prea scăzută a fotbalului românesc raportat la piața europeană, „Regele” spunând că bugetele formațiilor din Superliga sunt prea mici.
„Hai să fim corecți. Să nu visăm nu știu ce pe pereți. Fotbalul român are o cotă mică pe piața europeană! Avem mult de muncă. Cu toții trebuie să muncim. Să fim în Europa, să fim plătiți bine, cota jucătorilor să fie mare.
Până nu intrăm în scenă acolo, e greu ca un român o cotă mare. Problema e internă. Trebuie să o rezolvăm cât mai repede. Bugetele sunt foarte mici pentru a avea pretenții europene”, a mai declarat Gică Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER