Unde au fost ascunse până acum tricourile și ghetele de joc din cariera lui Gică Hagi

Unde au fost ascunse până acum tricourile și ghetele de joc din cariera lui Gică Hagi
  • Publicat:

S-a deschis un muzeu la Academia Hagi chiar în ziua în care s-a inaugurat un hotel pentru copiii și juniorii care vor să calce pe urmele „Regelui”.

Nu orice muzeu, ci muzeul Hagi. Obiecte vestimentare, ghete de joc, fanioane, caiete, fulare și multe altele.

Cine a depozitat până acum tricourile și ghetele de joc din cariera lui Gică Hagi

Strânse într-o carieră de fotbalist de peste un sfert de veac. Tricoul lui Figo și al lui Zidane la loc de cinste, alte piese care compun o istorie a fotbalului românesc.

Dar cum o fi procedat Hagi? Mai lua un tricou și avea un dulap special unde le îndesa unele peste altele, curate sau murdare? Imaginația debordează. Nu, adevărul e altul.

Elena, una din surorile lui Hagi, a fost cea care a strâns tot, cu meticulozitate, cu grijă și cu oarecare teamă să nu se piardă cumva. Și când s-a pus în practică ideea muzeului a venit și le-a scos de la „naftalină” într-o viteză îmbucurătoare.

Asta și pentru că, puțină lume știe, vreo 15-20 de tricouri au stat într-o zonă a Hotelului Iaki și au dispărut într-o noapte, spre marea durere a lui Hagi.

Cineva le-a sustras și atunci, acum peste un deceniu, epoca a ceea ce reprezintă azi camerele de luat vederi din interioare de abia începea. Hagi a fost amărât, dar a trecut peste această supărare cum a trecut și peste momentele grele și înfrângerile din carieră.

De-a lungul timpului Hagi nu a vândut niciun tricou, ci doar a cedat unele dintre ele pentru cauze caritabile în România și Turcia. Dar la fel de adevărat este că a și dat cadou multora dintre rude, iar acum aceștia, în semn de respect, le-au înapoiat la muzeu, unul câte unul.

Zidane și Figo, tactică specială la schimbul de tricouri

Întreaga garderobă de la finala Cupei UEFA, Galata-Arsenal din 2000, este într-un dreptunghi de sticlă: jambiere, ghete, banderola, tricou, șort. Cum le-o fi păstrat când or fi fost atâtea cereri din stânga și din dreapta?

În momentele importante Hagi avea o tactică genială, la fel ca aceea din terenul de joc, unde se descurca de minune: păstra un tricou identic pentru rivalul său.

Așa a procedat cu Zinedine Zidane în 1996 și cu Luis Figo în 2000, povestesc apropiații. Ambele procurate la meciurile directe de la Euro cu Franța și Portugalia.

Astfel multe dintre aceste obiecte rămân peste timp, inclusiv scrisori de la antrenorii de la Luceafărul, de la Iosif Bukossy, primul său antrenor, de la toată lumea. Strânse cu migală, împachetate și sortate, de sora lui Hagi.

Cele 5 variante ale fotbalistului român: în primul rând e uituc

Câți fotbaliști am întâlnit și i-am întrebat unde-i tricoul din meciul cutare mi-au răspuns cam așa:

  • nu-mi aduc aminte cui i l-am dat
  • cred că este pe acasă, pe undeva, să întreb soția sau mama
  • i l-am dat nu știu cărui prieten, unchi, nepot, verișor
  • l-am pierdut, nu-l mai găsesc
  • cine naiba mai știe ce am făcut atunci?

Gică Hagi face și aici diferența cu alți fotbaliști români care au însemnat ceva pentru fotbalul românesc sau care s-au amestecat și ei prin niște partide memorabile ale tricolorilor ori printre granzii Steaua, Dinamo și Craiova din anii 80.

Pentru Hagi, acum e foarte clar, istoria s-a scris. Acum mai rămâne să fie și citită.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Incredibil cum arată artista la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Incredibil cum arată artista la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Ungaria pune stop la graniță. Ungurii vor să schimbe regulile în UE. Anunț de la Budapesta
Ungaria pune stop la graniță. Ungurii vor să schimbe regulile în UE. Anunț de la Budapesta
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
⚠️La rece sau la cald, cum verifici CORECT nivelul uleiului de motor? Sfatul mecanicului ⚠️
⚠️La rece sau la cald, cum verifici CORECT nivelul uleiului de motor? Sfatul mecanicului ⚠️
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×