Revenire spectaculoasă pentru Lionel Messi la Inter Miami. Argentinianul a făcut diferența în meciul cu Philadelphia Union

Redactor:
Ion Filip
Revenire spectaculoasă pentru Lionel Messi la Inter Miami. Argentinianul a făcut diferența în meciul cu Philadelphia Union
  • Publicat:

Lionel Messi a lipsit de pe terenul de fotbal două luni, mai precis de pe 14 iulie, când a ieșit accidentat în finala Copei America, câștigată de Argentina contra Columbiei.

Starul lui Inter Miami Leo Messi a acuzat o accidentare la gleznă, care a fost mult mai serioasă decât părea inițial.

Revenire spectaculoasă pentru Lionel Messi la Inter Miami

Messi a revenit azi noapte în prima echipă a lui Inter Miami și a avut parte de o întoarcere spectaculoasă. El a început meciul ca titular și a marcat de două ori în patru minute (minutele 26 și 30 ), iar apoi a reușit o pasă de gol pentru Suarez (minutul 90).

„Adevărul este că sunt puțin obosit”, a declarat Messi după meci. „Căldura și umiditatea din Miami nu ajută prea mult, dar îmi doream foarte mult să revin, am stat mult timp departe de teren. Puțin câte puțin, am început să mă antrenez cu echipa, să mă simt bine și de aceea am transmis că pot să încep ca titular, iar acum sunt foarte fericit, foarte fericit”, a punctat argentinianul, care nu mai jucase pentru Inter Miami de la 1 iunie.

„Pe parcursul anului, am avut mult ghinion cu accidentările, nu am fost niciodată la capacitate maximă”, a mai spus Messi, absent în ultimele nouă meciuri ale lui Inter Miami.

Messi are 14 goluri și 14 pase de gol

Inter Miami este lider în Conferința de Est, din MLS, cu 62 de puncte, cu opt avans față de a doua clasată, Cincinnati, cu șase meciuri rămase din sezonul regulat. Clubul din Florida s-a calificat deja în playoff.

În acest sezon, primul în care Inter Miami este îndreptățită serios să spere la câștigarea primului titlu de campioană, Messi a jucat 13 partide. El a reușit 14 goluri și 14 pase de gol și încă mai luptă pentru un loc în clasamentul golgheterilor, fiind în urmărirea colegului său Luis Suarez, care a înscris și el un gol aseară. Acesta are 17 goluri și este la doar două goluri în spatele liderului marcatorilor din MLS, Christian Benteke de la DC United.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Incredibil cum arată artista la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Incredibil cum arată artista la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Adevărul despre Traian Băsescu. Nimeni n-a știut. Ce a făcut pe timpul lui Ceaușescu
Adevărul despre Traian Băsescu. Nimeni n-a știut. Ce a făcut pe timpul lui Ceaușescu
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×