La 22 de ani, băiatul cu toată încruntarea minerească adoptată pe Muntenia firii lui ridică deasupra părului mare Cupa României. În tricoul Jiului Petroșani, după o finală istorică, 4-2 cu Politehnica Timișoara. Când echipa lui de-abia se salvase de la retrogradare, trofeu în fața favoritei. Pe „Republicii”, fostul junior al Stelei marcase două goluri. Și tot ce iubeau la el oamenii din Vale, adică viteza în dribling, pasele calculate, coordonarea și golul pe șiret, se mutau, oficial, spre toată țara. Spre certificare. E 1974.
Peste ani, într-un interviu pentru jurnalistul Adrian Florea, Gigi Mulțescu avea să mărturisească: „Am luat vreo 10.000 de lei (n.n – prima pentru câștigarea Cupei României). Nu cine știe ce, vreo două salarii de fotbalist. I-am cumpărat nevestei niște medicamente scumpe de prin Franța. La nici 20 de ani, suferea de scleroză în plăci”.
Din Franța, pentru că în același an cucerea medalia de aur la Universiada găzduită pe Coasta de Azur. Cu o echipă în care mai jucau Boloni, Chihaia, Cazan, Păltinișanu, Dașcu, Mehedințu.
Momentul de glorie în fotbal, de sub care inundă pânza sângerie a vieții, ca o clădire din brutalismul arhitectonic în zarea aparent gingașă, e cumva emblematic pentru traiectoria și sfârșitul lui Gheorghe Mulțescu. Un fotbalist mare, foarte mare, plecat din Botoroaga, cu educație de-acasă dar și cu școală temeinică pe temelia unui talent sportiv constant și covârșitor.
Ne-o spun toți cei care ne-au crescut în fotbal și n-avem cum să nu-i credem. Căci ochii lor s-au bucurat de Gigi Mulțescu și când îți împărtășesc asta, fericirea trăită se traduce în adevăr indubitabil.
A petrecut opt sezoane în Valea Jiului, apoi șase la Dinamo. Cu trei titluri naționale câștigate la rând în alb-roșu, cu alte două Cupe ale României. Dar pentru asta te ajută Google.
Undeva, într-o rețea mai puțin coerentă dar prin care lumea noastră, spun nebunii, se va salva când va muri internetul, rezistă comorile care depășesc liniile de palmares. Aici se află eliminarea lui Inter Milano din Cupa UEFA 1981/82. Semifinalele Cupei Campionilor 1983/84. Și mai ales parcursul până acolo, cu goluri tur-retur contra lui Hamburg, deținătoarea trofeului…
Gigi Mulțescu a prins doar 16 meciuri și 3 goluri pentru naționala României. Fragmentul te face să te miri ori să te revolți, dacă nu știi cât de multe meciuri se joacă în anii din urmă comparativ cu acele decenii, la nivel de reprezentative. Și, mai ales, cam cât de greu era să lupți atunci cu fotbaliști de calitate, care până și din Divizia „B” se recomandau, prin joc, pentru selecție!
În 1985, la 34 de ani, Gigi Mulțescu s-a întors antrenor-jucător la Jiul Petroșani. Ca să-i promoveze în „A”. Și a reușit. Începea, pentru poate cel mai reprezentativ jucător al Jiului din epoca lui modernă, cel puțin, și pentru efigia dinamovistă din anii în care „câinii” zguduiau Europa, o altă poveste. Pentru noi, sigur, pilda!
Până în 1992 avea să-și păstreze dragostea de gazon sub forma hibridului acesta, fotbalist-tehnician. Spre CSM Suceava, Autobuzul București, UTA Arad, Poiana Câmpina. Cu un intermezzo la Dinamo, doar antrenor, 1990/1991. Când i-a promovat pe Cheregi sau Selymes, ultimul transformat în fundaș stânga spre rolul care avea să-l propulseze în „Generația de Aur”.
De-aici spre eternitate, pentru Gigi Mulțescu, începe un dans-festival al nervilor, al științei jocului, al apocalipselor luate în brațe și deturanate cu înțelepciune și eficiență, până la îmblânzirea în firesc. Și la entuziasmul peluzelor.
Continuăm? Rămăsesem la Dinamo. Antrenor plin. Apoi Dacia Unirea Brăila, apoi Samsunspor și câștigarea Cupei Balcanice. Kayseri Erciyesspor, Adanaspor, Ankaragucu. Revenire în țară cu Sportul Studențesc. Și Astra Ploiești. Înapoi în Turcia, la Gaziantepspor. Spre Banat, Poli Timișoara. Comeback la Samsunspor. Petrolul Ploiești, iarăși Poli Timișoara, Jiul, Brașov, Sportul iar, FC Vaslui.
Omul acesta, cu o sfântă decență pe care doar cei dedicați total parcursului lor în pasiune o au, n-a câștigat trofee. A bucurat oameni. Salvând de la amărăciunea retrogradării Mediașul, Petrolul sau Timișoara. Dezvoltând fantasma exuberanței de-a juca pentru goluri și surâsuri, cu un Sportul Studențesc muribund.
Continuăm, da? Kahramanmarașspor. „U” Cluj. Dinamo. Progresul. Ceahlăul. Al Taawon. Iarăși Sportul. Delta Tulcea. Petrolul bis. Astra… dar Giurgiu. Gaz Metan Mediaș. Dinamo, a treia oară. Petrolul, a treia oară. Al Ettifaq. Voluntari. Universitatea Craiova.
Pe toate trebuie să le reînvățăm sau învățăm, în ordine. Oltenii în cupele europene după amar de vreme, aproape două decenii. „Lupii galbeni” fără gol primit vreo opt etape la rând. Pentru că toate spun, în această aparent haotică împreunare de sacrificii, povestea despre disponibilitate a unui fanatic rarisim al muncii productive în fotbal. Jumătăți de campionat, câteva luni, dar puncte, victorii, redresări, resuscitări. Nu contează cât, ci să conteze! Doctor în fotbal și pentru fotbal, Gigi Mulțescu.
Încă două mandate scurte la Astra Giurgiu. Petrolul, a patra oară. Dinamo 2020. Dinamo 2021. Câte o lună în curtea alb-roșie din care a privit deasupra fotbalului european cândva, din teren. Ultimele provocări, în pandemie. Slăbit, septuagenar, dar în fiecare secundă implicat total, nobil prin demnitate. Și cunoaștere într-o zonă a vieții în care toți credem că ne pricepem și în care suntem blestemați să nu recunoaștem vreodată că ne înșelăm.
Pentru cei de dinainte de Youtube și de Netflix, pentru cei de dincoace de ele și pentru cei care vor veni când toate vor fi altfel: să nu cucerești niciun titlu de campion ca antrenor, dar să fii respectat și iubit totdeauna, până și de către rivali, precum un campion, aceasta e o definiție a fericirii în fotbal!
Când trofeul tău se naște dintr-un aliaj inestimabil, din răsuflarea ușurată a zecilor de mii de suporteri pe care i-ai salvat de la amărăciune cu aplauzele ce recompensează caracterul și devotamentul, spargeți vitrinele și uitați paginile de wikipedia!
Și asta, până când? Până când niciun SMURD nu mai poate vindeca „SMURD-ul”. Până când suferința ta se ridică demn și arde timpul. Până când suferința se face flacără. Unii s-au încălzit, cei norocoși să „te trăiască” jucând și antrenând. Ceilalți, care te vor descoperi, când te vor învăța, nu vor mai merge prin beznă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER