Robert Niță (47 de ani), fost jucător la Rapid București în intervalul 2001 – 2004, a dezvăluit o afacere bombă pe care Mihai Rotaru i-a propus-o rivalului Dan Șucu, la scurt timp după un meci al echipei naționale.
În timpul unei discuții la care au luat parte toți cei trei menționați, finanțatorul Universității Craiova i-a făcut o sugestie cât se poate de directă acționarului majoritar din Giulești, în ceea ce privește banca tehnică a Rapidului. Dan Șucu a fost diplomat și a refuzat să răspundă, însă Robert Niță a izbucnit și a spus lucrurilor pe nume de față cu Mihai Rotaru.
Robert Niță a evoluat pentru Rapid București în perioada 2001 – 2004 și a rămas un apropiat al clubului din Giulești inclusiv în ziua de azi. Fostul atacant oferă frecvent informații din anturajul echipei și chiar are o relație strânsă cu actualul acționar majoritar, Dan Șucu.
Robert Niță spune că recent a asistat la un meci al echipei naționale împreună cu omul de afaceri care bagă bani la Rapid, iar după fluierul final al jocului, în peisaj a apărut și Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova. Acesta din urmă a fost și el la partida respectivă, iar ulterior a stat la o bere cu rivalul Dan Șucu, dar și cu Robert Niță.
Am fost la un meci al echipei naționale cu domnul Șucu și întâmplător a fost și domnul Rotaru. Ne-am întâlnit după meci. Stând de vorbă, la un pahar de bere, bucurie, se vedea concurența între ei și în discurs, pe cuvânt de onoare”, a mărturisit Robert Niță, potrivit Fanatik.
Aparent, întâlnirea a avut loc înainte ca la Rapid să fie instalat Marius Șumudică. Iar în timpul discuției de după meciul echipei naționale, Mihai Rotaru și-a permis să îi facă o sugestie de antrenor lui Dan Șucu:
Îi zice domnului Șucu la un moment dat: «Fii atent la ce m-am gândit. Când am văzut numele astea de antrenor, cea mai mare realizare era dacă îl puneai pe Mirel Rădoi»”, a adăugat Robert Niță.
Potrivit spuselor fostului atacant, Dan Șucu a fost diplomat și a evitat să îi ofere un răspuns rivalului Mihai Rotaru. Însă, Robert Niță nu s-a putut abține și i-a adresat o întrebare patronului de la Universitatea Craiova:
Eu stăteam la masă, l-am lăsat, domnul Șucu s-a uitat așa într-un fel și i-am zis: «Domnule Rotaru, de ce l-ați dat afară pe Rădoi?». A zis că e un antrenor senzațional, îl recomandă cu dragă inimă la Rapid. «Păi, l-ai avut și l-ai dat afară». A zis că acolo au fost alte lucruri, dar că Rădoi e un profesionist, un băiat… Încerca, Rădoi e un antrenor bun”, a completat Robert Niță.
Mirel Rădoi a pregătit-o pe Universitatea Craiova timp de câteva luni, în intervalul august – decembrie 2022. Chiar dacă a adunat doar 20 meciuri pe banca echipei, fostul selecționer a avut timp pentru a intra în câteva dispute cu jucătorii. De altfel, la un moment dat a exclus patru nume grele din lotul oltenilor, și anume Andrei Ivan, Jovan Markovic, Ionuț Vînă și Sergiu Hanca. Disputa cu jucătorii a apărut la mijlocul lunii noiembrie, iar câteva săptămâni mai târziu, Mirel Rădoi a ajuns la un acord cu Mihai Rotaru pentru încetarea raporturilor contractuale.
Având în vedere aceste detalii, Robert Niță a tras concluzia că patronul din Bănie a încercat să îl saboteze pe rivalul Dan Șucu:
Nu știu dacă s-ar potrivi (n.r. – Mirel Rădoi) sau nu la Rapid, nu știe nimeni pentru că nu a fost acolo. Eu sunt convins că domnul Rotaru se gândea că Rădoi nu ar face treabă la Rapid. Nu i-l recomanda Rotaru lui Șucu pe Rădoi prietenește, să-l ajute pe antrenor. În Giulești a lăsat vreo 4 jucători importanți la momentul ăla, doi în tribună. A fost scandal pentru că n-a știut domnul Cârțu. Rotaru a aflat de la flash-interviuri, după meci. A fost un întreg scandal. După ce ai avut divergențele astea cu un antrenor, tu îl propui la Rapid?”, a încheiat Robert Niță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER