Adrian Mutu și-a găsit echipă! E la un pas să semneze cu un club din Turcia

Adrian Mutu și-a găsit echipă! E la un pas să semneze cu un club din Turcia
  • Publicat:

Adrian Mutu e gata să revină pe banca tehnică după șase luni. Un club din Turcia negociază cu fost tehnicianul de la CFR Cluj și Rapid.

O echipă din liga a doua turcă tocmai ce și-a demis antrenorul și a pus ochii pe fostul internațional român. După o experiență scurtă la CFR Cluj, Adrian Mutu nu a mai antrenat din aprilie 2024, iar acum este așteptat să o preia pe Ankaragucu, din Turcia.

Adrian Mutu, la un pas să semneze cu Ankaragucu

Presa turcă îl vede favorit pe Adrian Mutu să preia cârma echipei Ankaragucu, după demiterea lui Cihat Arslan. Antrenorul român concurează pe post cu un alt tehnician care a mai condus echipa turcă, Omer Erdogan. Clubul poartă în acest moment negocieri cu ambii antrenori și se așteaptă un răspuns cât mai rapid din partea lui Adrian Mutu, dat fiind faptul că a început deja sezonul în Turcia.

Sunt doi candidați principali pentru funcția de antrenor principal al lui Ankaragücü. Unul dintre ei este fostul antrenor al lui „Neftchi” – cunoscutul fotbalist al ultimilor ani, Adrian Mutu, iar celălalt este Omer Erdogan, care a mai condus echipa”, au titrat cei de la gol.az.

Adrian Mutu ar avea o misiune dificilă la Ankaragucu, formație la care mai activează și Dorin Rotariu. După ce au pierdut trei din ultimele cinci partide, turcii sunt abia pe locul 13, cu șase puncte.

Poli Iași, negocieri eșuate cu Adrian Mutu

După despărțirea de Tony da Silva, clubul moldovean a fost interesat să îl aducă pe banca tehnică pe Adrian Mutu, dar negocierile au eșuat. S-a zvonit că fostul star de la Fiorentina a cerut un salariu de 12.000 de euro și o clauză de reziliere de 300.000 de euro, dar acesta a infirmat aceste informații și a transmis că discuțiile cu conducerea lui Poli Iași au durat doar câteva minute.

Nu este adevărat. Îl puteți suna pe domnul Șfaițer. Discuția cu el a fost de două-trei minute, în care i-am mulțumit că s-a gândit la mine. Nu am ajuns să discutăm despre bani. Eu vreau să aștept. Unele oferte au venit înainte de această pauză competițională”, a declarat Adrian Mutu, la Digi Sport.

Adrian Mutu și-a început cariera de antrenor la Voluntari. După doar două luni a ajuns la Wahda Reserve, după care a preluat echipa națională U21. A mai antrenat la Universitatea Craiova, Rapid, Neftchi Baku și CFR Cluj. Rapid București este singurul club la care a antrenat mai mult de un an și a avut performanțe notabile, plecând chiar după o victorie de răsunet cu rivala FCSB, 5-1.

 

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×