Universitatea Craiova şi FCU Craiova vor plăti mai mult dacă vor să mai joace pe stadionul din Bănie şi în 2025

Universitatea Craiova şi FCU Craiova vor plăti mai mult dacă vor să mai joace pe stadionul din Bănie şi în 2025
  • Publicat:

Dacă vor să mai utilizeze şi în 2025 arena „Ion Oblemenco”, în cazul Universităţii Craiova, ori „Complex Sportiv Craiova”, în cazul celor de la FCU Craiova, cele două echipe de fotbal din Bănie vor trebui să plătească aproximativ 6.000 de euro mai mult pe meci faţă de actuala sumă achitată pe meci.

Până acum, costul de închiriere al stadionului pentru o partidă era în jur de 12.000 de euro, iar de la anul acesta ar deveni mai mult de 18.000 de euro.

Taxa pe meci disputat pe „Ion Oblemenco” va creşte de la 12.000 de euro la 18.000 de euro

Primăria Craiovei a lansat proiectul de hotărâre privind stabilirea și aprobarea impozitelor și taxelor locale pe anul 2025, iar orice meci care va avea loc pe stadionul din Craiova (meciuri ale echipei naționale, inclusiv antrenamente oficiale; meciuri interne – Liga 1, Liga 2, Cupa României începând cu faza șaisprezecimilor, Supercupa României; meciuri din fazele preliminare UEFA Champions League, UEFA Europa League și UEFA Conference League, inclusiv antrenamente oficiale) va costa de 90.000 de lei, față de 59.957 lei/eveniment, cât este în 2024.

39.000 de euro pentru un meci de cupă europeană pe „Ion Oblemenco”

Pentru un meci de cupe europene găzduit pe stadionul din Bănie, taxa din 2025 ar urma să fie de aproximativ 39.000 de euro. Numai că nu sunt probleme în acest sens, cei de la FCU neavând vreodată ocazia să dispute un meci de cupă europeană, iar Universitatea Craiova, deşi a jucat în 7 din ultimii 8 ani în competiţiile continentale intercluburi, şi-a încheiat aventura destul de repede. Anul acesta, Ştiinţa a fost eliminată de Maribor în turul 2 preliminar al Conference League.

În cazul spectacolelor și a festivalurilor, în cazul Craiovei fiind vorba de „Intencity”, taxa se va mări de la 30.678 lei/zi, cât este în prezent, la 33.869 lei/zi. Peste 600.000 de euro costă schimbarea gazonului pe stadionul „Ion Oblemenco”, care se produce după fiecare festival Intencity.

Interesant este că, deşi Primăria Craiova şi Universitatea Craiova sunt într-un acord de asociere care s-a prelungit până în 2032, clubul este nevoit să achite sumele de utilizare ale arenei dată în folosinţă în 2017. Mai mult, un procent din vânzarea biletelor și abonamentelor este direcţionat către bugetul municipiului Craiova şi căre Clubul Sportiv Universitatea Craiova.

Universitatea Craiova are drept exclusiv de utilizare al numelui „Ion Oblemenco” la meciurile pe care le organizează pe arena din Bănie, conform unei înţelegeri cu familia „Tunarului” Ştiinţei.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×