Pavel Badea spune că Gâlcă are tot ce-i trebuie pentru a face performanţă la Universitatea Craiova: „Are o şansă imensă, depinde de el”

Pavel Badea spune că Gâlcă are tot ce-i trebuie pentru a face performanţă la Universitatea Craiova: „Are o şansă imensă, depinde de el
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea, a fost unul dintre cei care au susţinut instalarea lui Costel Gâlcă în funcţia de antrenor al Ştiinţei, dar acum aşteaptă ca acesta să confirme încrederea de care a beneficiat din partea tuturor, prin rezultate şi joc consistent al echipei, deoarece, spune „Bădiţă”, la Universitatea Craiova sunt toate condiţiile pentru performanţă: lot valoros, după campania de transferuri „agresivă” făcută de Mihai Rotaru, salarii mari şi plătite la timp, condiţii de pregătire la nivel înalt.

Pavel Badea: „Totul depinde de inspirația lui Gâlcă”

 Fostul mare jucător al Universităţii Craiova spune că Alex Cicâldău trebuie recuperat din punct de vedere mental, după perioada în care nu a evoluat şi speră ca mijlocaşul să nu aibă traseul lui Andrei Ivan, care „a intrat într-un con de umbră”. 

Costel Gâlcă are o șansă imensă, are la dispoziție un lot competitiv, cu jucători foarte buni, condiții excelente de pregătire, are salariile plătite la zi la echipă…

Deci ce poate să-și dorească un antrenor? Totul depinde acum de inspirația lui, de talentul lui și de factorul șansă. Din păcate, șansa nu se antrenează.

Ea poate fi dezvoltată doar prin prisma jocului pe care-l face echipa.  Este clar că vine un meci în care echipa trebuie să demonstreze că are valoare.

Trebuie să arate că rezultatele din ultimele trei etape sunt neconforme cu realitatea. Să sperăm că băieții vor concretiza, printr-un joc bun și un rezultat pozitiv, așteptările noastre. Este o campanie de achiziții agresivă pe care Mihai Rotaru a inițiat-o la începutul acestui sezon. Dorința lui este de a încerca să aibă o concurență foarte bună pe fiecare post în parte. Vrea să demonstreze totodată că managementul pe care îl are este fructuos.

Să sperăm că aceste transferuri pe care le-a făcut el sunt benefice echipei, pentru că nu cantitatea celor transferați este importantă, ci calitatea lor. Cicâldău vine după o perioadă grea. Este clar că factorul încredere este un pic afectat. Să sperăm că el va putea fi recuperat din punct de vedere mental. Sperăm ca situația să nu se repete ca în cazul lui Ivan. Andrei este un jucător cu reale calități, dar a intrat într-un con de umbră. Traversează, din punctul meu de vedere, o perioadă foarte dificilă” a declarat Pavel Badea, pentru Gazeta de Sud. 

Pavel Badea condamnă atacurile de care a avut parte Alexandru Mitriţă şi familia sa din partea unor suporteri

„Nu este corect, nu este normal, ca un jucător să fie contestat pentru o nereușită, pe care au avut-o cândva și jucători mai mari decât Mitriță.

Totodată oltenii, sau mai bine spus cei care l-au apostrofat, uită că Mitriță are în ultimul an și jumătate cele mai bune rezultate din întreaga sa carieră.

Este un jucător extrem de important pentru clubul nostru, care a ajutat echipa să aibă rezultatele pe care le-a avut. Să-ți înjuri un jucător de top, craiovean de-al tău și să-i ponegrești familia este clar o lipsă de tact și o răutate greu de înțeles. Această răutate pe care o arată unii izvorăște, probabil, din frustrări personale” a spus „Bădiţă”.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
A NĂSCUT în mare secret! Actrița celebră din România a adus pe lume primul ei copil
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Plata cu cardul. Se dau banii înapoi. Anunț pentru românii care plătesc mereu cu cardul bancar
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×