În anul 2000, Neluțu Sabău renunța la cariera de jucător și la un contract bun cu Rapid și mergea acasă, pentru a salva Universitatea Cluj de la desființare.
Echipa ajunsese în Liga 3 și într-o situație financiară dezastruoasă. „Nu era nici apă, echipamente sau mingi”, își amintește Sabău.
Astăzi, același antrenor este pe primul loc cu aceeași echipă. „Exact la echipa mea de suflet”, după cum singur spune. Am stat de vorbă cu Ioan Ovidiu Sabău, pentru a afla cum a ajuns Universitatea Cluj liderul surpriză al României, iar explicațiile antrenorului momentului depășesc sfera fotbalistică.
Sabău vorbește despre caracter, despre respect și asumare și nu se exclude de la aceste reguli. Exemplifică printr-o o situație în care i-a cerut scuze unui jucător, pentru că l-a certat pe teren, în văzul camerelor tv. Sabău este un antrenor diferit, iar asta se simte și din calmul pe care îl arată la interviurile de după meci. Iar explicația sa legat de acest aspect este și ea una inedită.
Domnule Sabău, cum vă simțiți pe primul loc? Este un sentiment plăcut. Un sentiment de încredere în tine, în ceea ce faci tu, de încredere unii în ceilalți. Jucătorii au încredere în noi, staff-ul, și noi avem în ei.
Cât timp credeți că mai puteți păstra seria invincibilă? Depinde de mine, ca antrenor, să pot să îi țin conectați, să reușesc să îi mențin la o forma sportivă foarte bună și, sigur, să nu apară accidentări. Dar cred că cei mai importanți sunt jucătorii. Asta e realitatea. Fără calitate umană și sportivă, oricât i-ai antrena, nu poți.
Acolo este totul. Pregătirea meciurilor, strategia vin mai apoi. Ține și de starea de spirit, să pot ține jucătorii concentrați, să nu fie relaxați, iar unde greșesc ei să intervin, unde greșesc eu să intervină ei. Și să avem în continuare starea aceasta de modestie și să realizeze că rezultatele depind de munca ta și de viața ta privată. Când mergi acasă ești responsabil de ce faci și e nevoie de atenție la detalii.
E important să fi profesionist când nu te vede nimeni, nu doar când sunt antrenorii cu ochii pe tine. Și tu alegi ce vrei să faci. Vrei să fi bun, apreciat, respectat sau te automulțumești cu puțin? Și să se bucure de reușita celuilalt. Pentru că este un sport de echipă și depindem unii de ceilalți. Este foate important ca ei să mă facă să fiu la fel: amabil, înțelegător, comunicativ și nu să fiu pe poziție de forță, de autoritate. Trebuie să înțelegi că o faci pentru tine, pentru familia ta.
V-ați schimbat și dumneavoastră, ca antrenor? Foarte, foarte mult. Toți ne putem schimba în bine. E și vârsta și ne adaptăm. De multe ori te obligă și starea lor, caracterul lor frumos, faptul că sunt devotați și n-ai cum să nu apreciezi asta.
Erați diferit la începutul carierei de antrenor. Da, aveam impresia că nu e bine să dau prea multă libertate, că nu știu ce să facă cu ea. Dar asta ține și de jucătorii cu care lucrezi.
Vă vedeți acum antrenând în altă parte sau sunteți prea legat de U? Nu mă gândesc. Mă surprinde întrebarea, pentru că chiar nu m-am gândit. Efectiv mă bucur de momentele acestea. Mă hrănesc cu bucuria suporterilor noștri și a jucătorilor, care se simt fericiți, respectați. Eu n-am nevoie să se vorbească despre mine. Efectiv, când ei sunt apreciați înseamnă că am muncit bine.
Ați antrenat prima dată U Cluj în anul 2000. Atunci ați renunțat la cariera de la Rapid, ca să salvați echipa ce retrogradase în Liga 3. Vă vine să credeți că acum sunteți pe primul loc tocmai cu U Cluj? Exact la echipa mea de suflet… Ce să vrei mai mult? Atunci nu avem nimic. Nu erau condiții, nu erau apă, echipament, mingi. Foarte mult s-au schimbat lucrurile. Extraordinar de mult. Există stabilitate, liniște, poți să te concentrezi pe munca ta, să-ți faci meseria așa cum trebuie, te ajută să găsești strategii. Foarte mult s-au schimbat.
Ce trăiți astăzi cu U Cluj este mai mult decât ați visat? Da, mult mai mult și mai rapid decât credeam. Pentru că au fost multe schimbări în lot, față de anul trecut, dar am reușit să-i integrăm foarte bine pe noii jucători.
Este timpul antrenorilor? A trecut timpul patronilor-antrenori? Avem antrenor buni, în România, acum. Așa este. Sunt antrenori foarte, foarte bine pregătiți. Dar la noi se trece dintr-o extremă în altă. Dan Petrescu era cel mai tare, acum e cel mai slab. Nu poți să uiți meseria asta. Sunt prea multe emoții la noi. Eu, anul trecut eram cel mai slab, că am ratat play-off-ul.
S-a mai însănătoșit fotbalul românesc? Antrenorii sunt lăsați să lucreze? Da, așa este. Se investește foarte mult, Federația își face foarte bine treaba. Corect. În general, antrenorii sunt lăsați să lucreze.
Păreți mereu calm și în timpul meciurilor și la declarații. Cum reușiți să vă mențineți calmul, într-un fotbalul în care există atât de mulți nervi? Trebuie să-ți păstrezi un anumit echilibru. Nu e ușor, că sunt emoții, dar m-am văzut și eu la TV în imagini și m-am analizat. Așa da, așa nu. Sunt imaginea unui club, înainte de reputația mea este foarte importantă imaginea clubului, un club cu mulți suporteri, un club universitate. Eu cer respect și disciplină. Nu pot să fiu diferit. Cum să ceri ceva ce tu nu faci? Și încerc să mă concentrez pe ce am eu de făcut, pe deciziile proaste pe care le-am luat, nu pe ce fac alții sau ce au făcut alții.
Vă analizați comportamentul de la meciuri? Sigur că da. Te uiți la tine, la momentele când greșești. De exemplu, la meciul cu Petrolul l-am certat în public pe Oancea. S-a spus că l-am înjurat. Nu l-am înjurat, dar i-am reproșat ca a luat o decizie greșită, care ne putea costa. Mi-am cerut scuze, față de toți, în vestiar. Asta nu e slăbiciune, să-ți ceri scuze când greșești. Este normalitate. În primul rând, este om și nu am voie să-l umilesc. Trebuia să-i spun în particular ce a greșit. Și ei au obligația asta. Când greșesc, este normal să-și ceară scuze
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER