Nelu Varga a intervenit imediat, după ce a văzut că Louis Munteanu a petrecut cu manele şi alcool, deşi CFR Cluj trece printr-o situație dificilă. A anunțat decizia: „Şi eu, şi Dan Petrescu ținem la disciplină”

  • Publicat:

Nelu Varga, patronul de la CFR Cluj, a avut o primă reacție după ce Louis Munteanu, fotbalist pe care a plătit o adevărată avere, a fost surprins petrecând cu manele și alcool la scurt timp după remiza de la Sibiu cu Hermannstadt.

Finanțatorul grupării din Gruia recunoaște că nu i-a picat bine să vadă respectivele imagini cu vedeta sa și i-a transmis că el și antrenorul Dan Petrescu țin la disciplină, astfel că i-a transmis un ultim avertisment verbal.

Nelu Varga a reacționat după ce a văzut imaginile cu Louis Munteanu petrecând în club pe manele şi cu alcool. „I-am transmis un ultim avertisment”

Nici nu a apucat să transpire bine în tricoul lui CFR Cluj, că Louis Munteanu și-a dat în stambă. Chiar dacă era în timpul lui liber, atacantului cumpărat cu 2,8 milioane de euro de la Fiorentina nu i-a păsat că echipa sa nu a reușit decât un egal cu Hermannstadt și s-a afișat la Cluj petrecând în club cu alcool și manele.

Fotografiile cu atacantul de 22 de ani care a petrecut în club după remiza de la Sibiu, care ține echipa departe de locurile fruntașe, nu le-au picat deloc bine conducătorilor din Gruia.

Nelu Varga, omul cu bani de la CFR Cluj, l-a avertizat pe Louis Munteanu că, la fel ca și antrenorul Dan Petrecu, ţine foarte mult la disciplină şi că, momentan, îl avertizează doar verbal. La următoarea abatere, acesta va fi mai mult ca sigur amendat.

„Noi nu avem ce să-i facem lui Louis Munteanu, pentru că jucătorul se afla în timpul lui liber. Nu pot să-i spun nimic. Şi eu ţin mult la disciplină, la fel ca Dan Petrescu.

Dacă a băut 50 de grame de ceva, atunci asta e… se afla în timpul lui liber. Sigur, nu mi-a căzut bine ca imagine a clubului. I-am transmis un ultim avertisment”, a declarat Ioan Varga pentru sportpesurse.ro.

Cristi Balaj adună informațiile informațiile. „Nu este corect”

Cristi Balaj, președintele clubului feroviar, susține că în perioada imediat următoare va aduna informațiile despre escapada lui Louis Munteanu, menționând totodată că în acest sens există un regulament de ordine interioară, iar lucrurile sunt cât se poate de clare.

„Nu cunosc informațiile. Există regulament de ordine interioară, lucrurile sunt foarte simple. Nu cunosc amănuntele, când o să am toate informațiile corecte, atunci o să analizăm.

(n.r. Riscă să fie penalizat?) Atunci o să analizăm, nu este corect să mă pronunț acum. Astăzi am o zi liberă, mâine când suntem la muncă vom lua informații și vom analiza”, a declarat Cristi Balaj, citat de iamsport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul "FBI"
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Marea voce a României s-a stins! Dumnezeu sa-l odihnească în pace!
Marea voce a României s-a stins! Dumnezeu sa-l odihnească în pace!
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×