Ianis Hagi, meci fabulos pentru Rangers B! A dat două goluri și o pasă de gol

Ianis Hagi, meci fabulos pentru Rangers B! A dat două goluri și o pasă de gol
  • Publicat:

Ianis Hagi a reușit un meci fabulos pentru echipa a doua a celor de la Glasgow Rangers. Internaționalul român a înscris de două ori, a oferit o pasă decisivă și le-a adus victoria scoțienilor.

Fiul lui Gică Hagi a fost titular într-o partidă amicală pe care Rangers B a disputat-o în compania celor de la Huddersfield Town, care s-a jucat la Rangers Training Centre.

Ianis Hagi, decisiv pentru Rangers B

Ianis Hagi, fotbalist care a fost pus pe lista neagră a celor de la Glasgow Rangers și care a fost trimis la echipa a doua, face senzație la Rangers B. Românul a reușit un meci fabulos, în care a înscris de două ori și a oferit o pasă decisivă, aducând astfel victoria scoțienilor. Fiul lui Gică Hagi a fost titular în partida amicală pe care Rangers B a disputat-o în compania celor de la Huddersfield Town, care s-a jucat la Rangers Training Centre.

„Tricolorul” a ieșit în evidență pentru prima dată la golul de 1-0 marcat de echipa lui, când a oferit o pasă decisivă, în urma căreia Findlay Curtis a deschis scorul. Huddersfield Town a reușit să revină rapid în joc și a preluat conducerea pe tabela de marcaj în doar 10 minute, iar scorul pauzei era 2-1.

Revenirea celor de la Rangers B a avut loc în minutul 76, când Ianis Hagi a executat perfect o lovitură liberă și a restabilit egalitatea. Românul a mai lovit o dată, în minutul 90, aducând victoria echipei secunde a celor de la Glasgow Rangers.

Rangers vrea să îl vândă pe Ianis Hagi în iarnă

Ianis Hagi traversează o perioadă extrem de dificilă în Scoția. Românul a fost trimis la echipa a doua și a fost deposedat și de numărul 7 pe care îl purta pe tricou. Conform informațiilor oferite de presa britanică, se pare că oficialii echipei au de gând să îl vândă pe Ianis Hagi în iarnă, în următoarea perioadă de mercato.

De situația internaționalului român au încercat să profite și echipele din Superliga României. În vară, fiul lui Gică Hagi a fost dorit de Rapid București și de FCSB, dar a declarat că își dorește să rămână în Scoția și să lupte pentru un loc în prima echipă pregătită de Philippe Clement.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! După nuntă, Nelson Mondialu nu îi mai primește pe Livian și pe Bogătașu' în casă! Acuzații grave, de la ce a pornit totul!
ȘOC! După nuntă, Nelson Mondialu nu îi mai primește pe Livian și pe Bogătașu' în casă! Acuzații grave, de la…
Acum e clar: anunțul FRF despre Dorinel Munteanu
Acum e clar: anunțul FRF despre Dorinel Munteanu
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Toni Kroos nu s-a abținut după verdictul dat de UEFA. Reacție ironică a mijlocașului neamț
Toni Kroos nu s-a abținut după verdictul dat de UEFA. Reacție ironică a mijlocașului neamț
Imagini senzuale cu una dintre cele mai sexy asistente tv. Are un trup de invidiat, după ce a născut doi copii
Imagini senzuale cu una dintre cele mai sexy asistente tv. Are un trup de invidiat, după ce a născut doi…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă vede pe eticheta unei sticle de țuică 2 prune: - Cum vine treaba asta?
BANCUL ZILEI. Bulă vede pe eticheta unei sticle de țuică 2 prune: - Cum vine treaba asta?
Afacerea cu tradiţie şi secrete vechi dintr-o familie din Bihor care le rotunjeşte veniturile. O jumătate de litru se vinde chiar şi cu 200 de lei
Afacerea cu tradiţie şi secrete vechi dintr-o familie din Bihor care le rotunjeşte veniturile. O jumătate de litru se vinde…
O navă spațială a confirmat un fapt ȘTIUT DE MULȚI despre Pământ
O navă spațială a confirmat un fapt ȘTIUT DE MULȚI despre Pământ
Milionarul care a avut o relaţie amoroasă cu soţia fratelui său a fost desfiinţat de propriul frate: „Te culci cu toate femeile”
Milionarul care a avut o relaţie amoroasă cu soţia fratelui său a fost desfiinţat de propriul frate: „Te culci cu…
Scandal în showbiz! Nelson Mondialu îl acuză pe Cătălin Măruță de MINCIUNĂ! Avertisment pentru Eva și David: „Vă caut colegii și…”
Scandal în showbiz! Nelson Mondialu îl acuză pe Cătălin Măruță de MINCIUNĂ! Avertisment pentru Eva și David: „Vă caut colegii…
A murit marele actor al României. A părăsit scena. Drum lin, maestre!
A murit marele actor al României. A părăsit scena. Drum lin, maestre!
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare…
Oana Lis a făcut anunțul trist despre Viorel Lis. Ultima fotografie
Oana Lis a făcut anunțul trist despre Viorel Lis. Ultima fotografie
Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix
Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din România
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din România
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș acasă când plecat pe Drumul Zeilor
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș acasă când plecat pe Drumul Zeilor
×