Oameni importanți din lumea sportului, precum Elisabeta Lipă sau Mihai Covaliu, dar şi reprezentanţi ai corpului diplomatic au participat, marţi, la conferinţa „Diplomaţia Sportivă”, organizată de Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru tineret şi sport din Senatul României.
Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) şi Institutul Sportiv Român (ISR), la Palatul Parlamentului.
„România are nevoie de un cod al sportului în care să fie cuprinsă întreaga legislaţie, de la partea de finanţare, cercetare, până la partea de reprezentare.
Pentru că în momentul de faţă atât COSR, cât şi federaţiile sportive îşi fac treaba foarte bine, dar trebuie să implicăm întreaga societate pentru a avea rezultate nu doar la nivel de reprezentativitate, cât şi la nivelul sănătăţii.
În ceea ce privește partea de Sports Diplomacy, România are nevoie de un departament de Sports Diplomacy în cadrul MAE, care să coordoneze întreaga strategie”, a declarat Adrian Socaciu, președintele Insititului Sportiv Român.
A avut loc şi un vernisaj al expoziţiei de fotografie „110 ani de olimpism în România”, imagini de colecţie surprinse de fotoreporterii Agerpres de-a lungul multor ediţii ale Jocurilor Olimpice, fragmente de istorie sportivă.
Nadia Comăneci a declarat că foarte mulţi sportivi devin diplomaţi extraordinari fără să ştie, reprezentând ţările din care provin cu succes prin performanţele pe care le obţin.
„Sportul reprezintă unul dintre cei mai mari ambasadori ai unei ţări. Cei mai mulţi dintre sportivi devin fără să ştie diplomaţi extraordinari prin valorile sportive definite prin acest termen unic, fair play sportiv.
Înţeleg că războiul se duce doar pe terenul de sport şi cu respectarea strictă a unor reguli care permit celui mai bun să câştige. Sportivii învaţă şi înţeleg că rivalitatea se termină acolo în terenul de competiţie, imediat ce s-a terminat concursul sportiv, apoi devin cei mai buni prieteni, colegi şi mentori.
Totodată, sportivii învaţă să recunoască performanţele contracandidatului, să recunoască meritele sportive şi tăria de caracter.
Am văzut la toate competiţiile de foarte multe ori acest lucru, sportivi care îşi încurajau adversarul sau îi dădeau sfaturi.
Poate de aceea când intervin deficienţe în arbitraj lumea sportului le taxează. În alte ordine de idei, sportivii devin cei mai buni ambasadori ai ţării lor, ei concurează sub drapelul naţional, performanţele lor devin performanţele ţării, medaliile ţării devin bun naţional, numele lor devin sinonime cu ţara pe care o reprezintă
Sportivii respectivi devin persoane publice şi mulţi vor încerca să afle mai mult despre ţara din care provin, vor dori să afle despre poziționarea acesteia, despre cultură, forme de relief şi multe altele.
Sportivii nu fac cursuri de diplomaţie, dar cu totul natural reuşesc să se descurce foarte bine în reprezentarea disciplinei sportive, a clubului şi a ţării lor. Acestea sunt doar câteva gânduri şi idei. Vă doresc o dezbatere de 10″, a transmis Nadia Comăneci printr-un mesaj video.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER