Ianis Hagi a făcut un meci fabulos la Rangers B și staff-ul a dat verdictul pentru internaționalul român.
Mijlocașul român a revenit la Rangers B după o scurtă pauză în care a fost exclus chiar și de la echipa secundă a scoțienilor. Conflictul cu tehnicianul Philippe Clement continuă, iar Ianis Hagi îi demonstrează că își merită locul la prima echipă cu o evoluție spectaculoasă.
Ianis Hagi face spectacol la Rangers B, formație pentru care a contribuit decisiv la toate cele trei goluri din victoria cu Huddersfield Town, 3-2. Mijlocașul român a marcat două goluri și a oferit o pasă de gol, iar Philippe Clement începe să fie din nou forțat să îl reprimească la prima echipă.
Secundul scoțienilor, Malky Thomson, a vorbit despre evoluția elevilor săi pe care i-a felicitat și i-a lăudat la superlativ, fără să evidențieze vreun jucător deși Ianis Hagi a fost one man show în amicalul cu Huddersfield Town.
Când ești la Rangers și nu ești titular, cu siguranță primești oportunitatea să intri și să faci diferența. Am văzut asta la toți cei intrați de pe bancă, de la jucători tineri până la cei mai experimentați. Scopul principal al echipei secunde este să ajute echipa mare. N-o să fim niciodată în poziția în care o să avem un prim 11 constant, este un loc pentru a le acorda jucătorilor oportunități. E important ca, atunci când îmbraci acest tricou, să creezi o imagine bună despre tine”, a declarat Thomson, pentru site-ul oficial al clubului.
Ianis Hagi își continuă lupta de la distanță cu Philippe Clement. Scos din lotul pentru Europa League și trimis la echipa a doua, internaționalul român nu vrea să plece de la Rangers și e gata să o ia de la 0 și să demonstreze că se ridică la nivelul echipei alături de care a reușit performanțe notabile în ultimii ani.
Presa din Scoția nu a rămas indiferentă la situația lui Ianis Hagi și îl laudă pe jucătorul român pentru perseverența de care dă dovadă încercând să reintre în grațiile antrenorului.
Românul continuă să lupte pentru cariera lui de la Rangers, strălucind la echipa a doua. Intrat în dizgrațiile lui Clement, Hagi i-a amintit încă o dată că nu vrea să arunce prosopul, ci să lupte pentru a-și salva cariera de la Rangers. S-a aflat că Hagi a fost tras pe linie moartă din cauza unei clauze din contract, prin care i se mărește salariul dacă mai joacă un meci la echipa mare. Dar, decât să facă scandal, Hagi a rămas un profesionist desăvârșit de-a lungul acestui circ și s-a arătat disponibil pentru echipa a doua”, se arată pe Football Scotland.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER