Cine este David Popovici din sportul care ne-a adus saci de medalii! E format la Riposta, club privat care domină România în ceea ce înseamnă tinerele talente. „Ne antrenăm în Casa Scânteii”. SPECIAL

  • Publicat:
  • Actualizat:

Casa Scânteii, numită acum Casa Presei Libere, ascunde o mulțime de firme care-și desfășoară activitatea, de la edituri și ziare, până la companii de software și IT, televiziuni și radiouri, ministere și ONG-uri.

Undeva, la etajul 2, se află și un club privat de scrimă, printre puținele din țară, cu peste 60 de copii și seniori, dornici de marea performanță.

Vedeta asemuită cu David Popovici în scrimă! E format la Riposta, club privat care domină România la medalii

Concursurile naționale sunt dominate de clubul privat, care de 3 ani își desfășoară antrenamentele aici. Deși are o istorie de 16 ani.

„Aici cei mici vin și se antrenează, mănâncă și își fac temele. Suntem o familie, iar ce este relevant e faptul că formăm campioni. Radu Nițu, vicecampion european la tineret și seniori, e cel mai bun produs, e un fel de David Popovici pentru scrima românească.

Acum e la studii în America, anul doi, dar vine la competițiile naționale și internaționale. Avem și Under 10, dar și oameni care după muncă vin și se antrenează aici.

Am vrut să facem o sală a noastră, dar n-am reușit. Fondurile europene nu există pentru București-Ilfov, așa că ne mulțumim cu Casa Presei. Ne antrenăm în Casa Scânteii și am amenajat tot aici cu ajutorul sponsorilor, în jur de 150.000 de euro.

Tot ce înseamnă cheltuieli pentru competiții vin de la părinți, fără ei nu știu ce ne facem. Cu toate astea am adus pentru clubul nostru, pentru România, 401 medalii.

E ceva fabulos, pentru că totul pleacă din pasiune”, ne spune Constantin Sandu, fost sportiv de performanță, coleg 10 ani de cameră cu Mihai Covaliu la lotul național.

Clubul este condus de Constantin Sandu și Lucian Dina

Întrebat de ce și-ar aduce un părinte copilul la scrimă, fostul sportiv a explicat: „Este excelent pentru perfecționarea concentrării, preciziei, încrederii, tacticii, vitezei, flexibilității, echilibrului, dedicării și capacității de a câștiga și de a pierde cu grație. Noi formăm nu numai sportivi, ci și oameni”.

Cel mai bun produs al clubului condus de Constantin Sandu și Lucian Dina, Radu Nițu, este la studii în SUA, dar sunt și alți sportivi care activează și în alte țări.

„Visul cel mare, care suntem convinși că se va realiza într-o zi, este ca unul din copiii crescuți la clubul nostru să urce pe podiumul de premiere la Jocurile Olimpice.

Radu Nițu vrea să fie campion olimpic, pentru noi e să creăm sportivi pentru viitor, să avem un sport de masă”, susține Constantin Sandu, care vine dimineața la 7-8 la muncă și pleacă seara târziu.

„Eu sunt și antrenor, și femeie de serviciu, și sfătuitor, de toate. Fac și curat, bag și la spălat aici echipamente. Tot ce e nevoie”, zâmbește. Sportul are viitor cu astfel de oameni.

Ce este scrima și câte medalii olimpice are România?

Scrima modernă a început că o formă de antrenament militar și a fost considerată sport prin secolul al XV-lea.

Inclusă în programul olimpic chiar de la prima ediție a Jocurilor moderne, în 1896, la Atena, scrima a fost prezentă fără întrerupere la toate edițiile JO. În 1924, la JO de la Paris au fost acceptate și întrecerile feminine.

România are la Jocurile Olimpice 17 medalii obținute în acest sport, din care 4 de aur.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Mihai Pop (foto&video) / FOTO & VIDEO
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cunoscuta cântăreață a ”divorțat” după 7 ani de relație, și-a ”tras” iubit acum două luni și… E ÎNSĂRCINATĂ!!!
Cunoscuta cântăreață a ”divorțat” după 7 ani de relație, și-a ”tras” iubit acum două luni și… E ÎNSĂRCINATĂ!!!
Toni Kroos era pregătit să semneze, dar a aflat cine e noul antrenor al echipei și a refuzat pe loc
Toni Kroos era pregătit să semneze, dar a aflat cine e noul antrenor al echipei și a refuzat pe loc
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Victoria lui Vinicius Jr. pentru Balonul de Aur, aspru criticată: „El ar merita, e un lider”
Victoria lui Vinicius Jr. pentru Balonul de Aur, aspru criticată: „El ar merita, e un lider”
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superligă? Răspunsul oficialului
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superligă? Răspunsul oficialului
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii n-au putut să-şi ia ochii de la ea!
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii n-au putut să-şi ia ochii…
Laura Cosoi a făcut anunțul despre al 5-lea copil: „Am vizualizat o familie numeroasă”
Laura Cosoi a făcut anunțul despre al 5-lea copil: „Am vizualizat o familie numeroasă”
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se unesc cele două dezastre
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se unesc cele două dezastre
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Fiica de 20 de ani a lui Ilie Năstase şi-a făcut publică relaţia într-un mod uluitor! Cum arată iubitul ei şi reacţia mamei sale
Fiica de 20 de ani a lui Ilie Năstase şi-a făcut publică relaţia într-un mod uluitor! Cum arată iubitul ei…
EXCLUSIV | Fiul Cristinei ICH a ajuns la… Victor Pițurcă! Ce a dus la această decizie drastică
EXCLUSIV | Fiul Cristinei ICH a ajuns la… Victor Pițurcă! Ce a dus la această decizie drastică
Permis de conducere reînnoit din 2 în 2 ani. Legea nu-ți permite să conduci dacă nu faci testele
Permis de conducere reînnoit din 2 în 2 ani. Legea nu-ți permite să conduci dacă nu faci testele
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Diferența între filtrul de particule și catalizator. Ce rol au și cum funcționează acestea
Diferența între filtrul de particule și catalizator. Ce rol au și cum funcționează acestea
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți locatari au pozat imediat grozăvia
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți locatari au pozat imediat grozăvia
×