O afacere inspirată îi poate aduce 5.000.000 de euro. „Tunul” financiar va fi cu adevărat spectaculos

O afacere inspirată îi poate aduce 5.000.000 de euro. „Tunul” financiar va fi cu adevărat spectaculos
  • Publicat:

Villarreal, formație care se află pe locul 5 din La Liga în acest moment, poate câștiga frumoasa sumă de 5.000.000 de euro de pe urma transferului lui Andrei Rațiu (26 de ani).

Fundașul dreapta din naționala României a început sezonul 2024 – 2025 într-o notă pozitivă, iar în acest moment e unul dintre cei mai urmăriți fotbaliști din prima ligă spaniolă.

Villarreal abia așteaptă vânzarea lui Andrei Rațiu

Andrei Rațiu a jucat 5 partide în debutul acestui sezon din La Liga, dintre care 4 din postura de integralist, iar până acum a izbutit să se facă remarcat cu un gol și cu o pasă decisivă. De asemenea, rezultatele înregistrate de Vallecano cu el în teren au fost și ele promițătoare. Vallecano a învins-o pe Real Sociedad în deplasare, s-a impus cu Osasuna pe teren propriu, cu Rațiu marcator, după care a remizat pe teren propriu cu Atletico Madrid, 1-1, iar în cea mai recentă rundă a terminat la egalitate cu Girona, scor 0-0 în deplasare. În acest moment, Vallecano este pe locul 9 în La Liga, la doar 4 puncte distanță de ultima poziție europeană.

Prestațiile bune pe care le-a avut Andrei Rațiu au alimentat zvonurile că acesta ar putea fi vândut pentru 10.000.000 de euro, suma pe care Vallecano a stabilit-o în cazul lui. Iar potrivit multiplelor rapoarte din presa spaniolă, Atletico Madrid ar fi dispusă să achite acest preț pentru a-l transfera pe Andrei Rațiu.

Dacă mutarea se va materializa în iarnă, nu doar la Vallecano se va desface șampania, ci și la Villarreal. Motivul? „Submarinul galben” deține în continuare 50% din drepturile federative ale apărătorului, astfel că jumătate din sumă, 5.000.000 de euro în cazul de față, ar trebui să îi revină.

Rayo și Villarreal își freacă mâinile cu gândul la viitorul lui Andrei Rațiu. Pretendentele se înghesuie la ușa lui”, notează jurnaliștii iberici de la publicația Estadio Deportivo.

Villarreal mai are o opțiune pe masă

Pe de altă parte, presa iberică a scris recent și despre posibilitatea ca Villarreal să îl cumpere integral pe Andrei Rațiu și să îl readucă în estul Spaniei. „Submarinul galben” ar avea prioritate în negocierile cu Vallecano și ar putea să îl transfere pe Rațiu pentru o sumă situată în jurul a 5.000.000 de euro. Ulterior s-ar putea folosi de serviciile lui și, de ce nu, să îl vândă în schimbul a peste 10.000.000 de euro. În acest context, profitul făcut de Villarreal ar fi și mai mare.

În orice caz, afacerea inspirată pe care Villarreal a făcut-o atunci când l-a cedat pe Andrei Rațiu, păstrând 50% din drepturile lui federative, va avea un impact pozitiv pentru economia clubului.

Rațiu a fost crescut de Villarreal, iar în august 2021, după un sezon în care a fost împrumutat în Olanda, la ADO Den Haag, a fost cedat definitiv la SD Huesca. În august 2023, Rayo Vallecano l-a cumpărat de la Huesca pentru 500.000 de euro, însă 50 de procente din drepturile federative ale jucătorului au continuat să rămână la Villarreal.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce l-a pus Postecoglou pe Drăgușin să facă la antrenament, după cartonașul roșu luat în minutul 8
Ce l-a pus Postecoglou pe Drăgușin să facă la antrenament, după cartonașul roșu luat în minutul 8
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă…
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a mea din ultimii 15 ani”
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a…
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
ANM anunţă furtuni puternice în Bucureşti. Când va fi lovită Capitala de vremea extremă, cu risc de inundaţii
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Imagini rare cu fiicele milionarei de 75 de ani care arată ca o adolescentă
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână după înmormântare
Scandal pe bunurile soției lui Gabriel Vasiliu de la Puterea Dragostei. Ce pretenții au rudele Anei Maria, la o săptămână…
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
Ungaria, la ani lumină de România! Budapesta ne-a luat complet fața. Ungurii i-au cucerit pe toți
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
A fost împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
Program prelungit pentru unele linii de autobuz în noaptea meciului Rapid Bucureşti – Oţelul Galaţi
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea i-a uimit și pe ei
Un român rătăcit în munți a sunat la 112, dar salvatorii nu se așteptau la ce au găsit acolo. Descoperirea…
×