Etapa execuțiilor în Superliga! 15 din 19 goluri s-au marcat fără preluare, Petrolul Ploiești și UTA Arad au dat recital! SPECIAL

Etapa execuțiilor în Superliga! 15 din 19 goluri s-au marcat fără preluare, Petrolul Ploiești și UTA Arad au dat recital! SPECIAL
  • Publicat:

Am avut 19 goluri marcate în runda cu numărul 11 din Superliga, iar nu mai puțin de 15 au venit în urma unor execuții fără preluare. Dacă eliminăm penalty-ul lui Eduard Florescu în Dinamo – Botoșani 2-2, rămân fix 7 șuturi superbe, din prima, plus 7 lovituri de cap care au contat pe tabelă!

Iată cum arată bilanțul spectaculos al acestei etape de campionat din această perspectivă și care sunt fotbaliștii care au impresionat alegând soluții de finalizare complicate, dar care au ieșit de minune!

80% din goluri au fost execuții „din prima”

Am avut goluri frumoase în această etapă de Superliga, una care poate fi catalogată cu ușurință inclusiv drept una a marilor surprize, cu Poli Iași administrând prima victorie din sezon liderului Universitatea Cluj, cu Gloria Buzău obținând 3 puncte fără gol primit din confruntarea cu Farul Constanța iar UTA Arad impunându-se la două goluri diferență în deplasare cu CFR Cluj.

Interesant este însă că cele mai multe reușite au venit în urma unor execuții de colecție. Șuturi fără preluare, lovituri de cap inspirate, astfel se compune harta golurilor din etapa numărul 11 și merită să evidențiem în detaliu pentru că, până la urmă, farmecul fotbalului rezidă tocmai în goluri, orice-ar fi și oricând.

Doar Selmani și Politic, ambii Dinamo, pentru 1-0 și 2-0 cu FC Botoșani, Lorand Fulop (Botoșani) penrtu 1-2 la Dinamo plus Alex Mitriță (Universitatea Craiova) pentru 3-0 cu Unirea Slobozia au mai avut nevoie de cel puțin o atingere înainte de execuție pentru reușitele lor. Așadar, patru goluri doar din totalul de 19 în etapă. Dar chiar și-așa, lobul lui Selmani, finalizarea lui Politic, cursele lui Fulop și Mitriță sunt fiecare în parte goluri foarte frumoase!

Cele 7 goluri din șut fără preluare

În rest, avem 7 șuturi de excepție, fără preluare, transformate în gol. UTA Arad a marcat doar prin acest procedeu în 3-1 la CFR Cluj! Costache, lansat de Omondi, apoi Omondi (foto jos), șut din alergare, și finalmente Kadiri, lansat de Omondi, cu un lob excepțional, din scurt, au scris povestea victoriei mari din Gruia.

La Ploiești, Petrolul a înscris 3 din 4 goluri după baloane expediate fără preluare! Mihnea Rădulescu, eroul de 19 ani al prahovenilor, a marcat pentru 2-0 poate golul etapei, minge trimisă cu stângul în colțul lung, spre vinclu. Apoi, tot fără preluare, a punctat din afara careului! Nu în ultimul rând, Gicu Grozav a tras cu sete, plasat, fără să aibă nevoie să-și pregătească balonul, pentru 4-1 cu Hermannstadt!

Iar Gloria Buzău a obținut 3 puncte de aur cu Farul Constanța printr-un șut de la marginea careului, plasat cu latul, tot fără preluare, de mijlocașul Canadija!

Descoperă AICI cum arată Echipa Etapei după runda cu numărul 11 din Superliga!

Cele 7 lovituri cu capul care au contat enorm

Loviturile de cap au contat la fel de mult pe tabelă, 7 goluri marcate după un astfel de procedeu! Tachtsidis pentru CFR Cluj, Florin Tănase în Sepsi – FCSB 0-1, Baiaram (foto jos) de două ori pentru 1-0 și 2-0 contra ialomițenilor, Guilherme Soares (Poli Iași) contra Universității Cluj, Ricardinho (Petrolul) în fața lui Hermannstadt și Buș pentru sibieni în același meci!

Practic, golul cu capul a adus 3 puncte pentru campioana FCSB la Sf. Gheorghe (1-0) la fel cum a decis victoria moldovenilor în Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0. A deschis partida spre succes în Petrolul – Hermannstadt 4-1 și a însemnat enorm în bilanțul celor 3 puncte în Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0, cu primele două reușite!

Descoperă AICI cinci revelații și cinci dezamăgiri după prima treime de sezon regular în Superliga!

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×