Răzvan Lucescu a avut parte de o surpriză înaintea meciului cu FCSB, iar Ciprian Marica și Tiberiu Curt s-au fotografiat chiar pe Toumba cu fostul selecționer al României.
Contactat de ProSport, Tiberiu Curt a subliniat că a ales să-și petreacă la Salonic zilele libere, în condițiile în care în Grecia temperaturile sunt încă ridicate.
Interes mare pentru meciul lui PAOK cu FCSB, mai ales că roș-albaștrii îl vor înfrunta pe Răzvan Lucescu, aflat într-o situație destul de grea pe banca formației din Salonic. Asta după ce a pierdut și marele derby cu Aris, chiar pe teren propriu, scor 0-1.
Răzvan Lucescu este iar în fața unui meci special, așa cum s-a întâmplat și în sezonul european în care a dat peste echipa tatălui său, Șahtior, dar și peste FCSB, în sferturile Cupei UEFA. Atunci, echipa lui Gigi Becali a trecut de Rapid după două meciuri pe muchie de cuțit, dar a ratat finala competiției după returul de coșmar cu Middlesbrough.
De această dată, Lucescu va fi iar adversarul roș-albaștrilor, iar Ciprian Marica și Tiberiu Curt s-au fotografiat alături de Răzvan chiar pe legendara arenă Toumba. Miercuri, Lucescu jr a avut conferința de presă, în care a subliniat că s-a trezit la 05:00 dimineața pentru a pregăti partida cu FCSB.
„Am două zile libere și am ales să vin aici (n.n. la Salonic)”, s-a limitat să spună Tiberiu Curt, vicepreședintele Farului, pentru ProSport. Acesta se va întoarce imediat în România, având în vedere că Farul va juca vineri seara cu Dinamo, la Ovidiu.
Miercuri, la prânz, la Salonic a ajuns și Mircea Lucescu, care pregătește meciurile cu Cipru și Lituania, pe care România le va juca în Nations League.
Așa cum a anunțat ProSport, în jur de 20.000 de oameni sunt așteptați la meciul dintre PAOK Salonic și FCSB, din grupa extinsă pe care o avem în noul format din Europa League.
Roș-albaștrii vor avea o galerie numeroasă în Grecia, care va fi escortată încă de la intrarea în această țară, pentru a se evite incidentele.
„Aş minţi dacă aş spune că nu este un moment emoţional pentru mine. Am petrecut trei ani aici, am iubit echipa şi am fost iubit de oameni.
S-a terminat, acum sunt la clubul la care îmi face plăcere să fiu. Sunt foarte mândru să fiu la FCSB. Sunt un antrenor profesionist acum şi tratez acest meci ca oricare altul”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă organizată miercuri seara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER