Canotoarea Amalia Bereș dă startul la mișcare în comuna ieșeană Miroslava. Campioana olimpică va fi ambasadorul unui eveniment de promovare a sportului în rândul copiilor

Canotoarea Amalia Bereș dă startul la mișcare în comuna ieșeană Miroslava. Campioana olimpică va fi ambasadorul unui eveniment de promovare a sportului în rândul copiilor
Foto: COSR
  • Publicat:

Sute de copii sunt așteptați sâmbătă, 5 octombrie, la mișcare, în comuna ieșeană Miroslava, de Ziua Internațională a Educației.

Timp de câteva ore, elevi și profesori de la mai multe școli ieșene vor participa la ediția a 4-a a evenimentului „Zi de Sport în Miroslava”, acțiune menită să atragă cât mai mulți copii pe terenurile de sport.

Campioana olimpică Amalia Bereș îi invită pe copii să facă sport

Evenimentul „Zi de Sport în Miroslava”, ajuns la ediția a 4-a, este organizat de Asociația Club Sportiv „Împreună pentru Performanță” și Asociația „Împreună pentru Miroslava”, iar startul va fi dat de canotoarea Amalia Bereș, campioană olimpică anul acesta, la Paris, cu barca de 8+1. Amalia, născută la Mogoșești Siret, în județul Iași, va fi ambasadorul special al evenimentului organizat în comuna ieșeană Miroslava.

„Mă bucur foarte mult și sunt onorată să fiu ambasadorul acestui eveniment care promovează sportul în rândul copiilor. Îmi doresc să mă implic în astfel de acțiuni, pentru că vreau să văd copiii făcând sport”, spune campioana olimpică Amalia Bereș.

Sute de elevi vor concura la mai multe sporturi

Evenimentul va începe la ora 14.00, pe terenul de fotbal de la Hotel Capitol, iar copiii, după o scurtă încălzire, vor concura la mai multe sporturi, între care volei, baschet, taekwondo sau șah.

„De Ziua Internațională a Educației ne dorim să promovam un stil de viață sănătos în rândul elevilor, prin Educație Fizică și Sport la Zi de Sport în Miroslava! Vor fi mai multe ateliere, iar elevii participanți vor fi premiați cu medalii. De asemenea, se vor oferi prin tombolă abonamente la volei, baschet, taekwando și șah. Vor fi organizate concursuri de flotări, de penalty-uri, precum și trasee aplicative cu premii foarte attractive, valoarea totală fiind de aproximativ 6.000 lei. În cadrul evenimentului sportiv se va desfășura și un spectacol special cu drone. Participanții sunt așteptați pe terenul de fotbal de la Hotel Capitol, sâmbătă, 5 octombrie, începând cu ora 13.50”, a declarat Alin Apostol, organizatorul evenimentului.

Eveniment cu caracter caritabil

Acțiunea organizată la Miroslava va avea și un caracter caritabil, participanții putând dona sume de bani pentru a-l ajuta pe instructorul Lucian Liciu, implicat anul trecut într-un grav accident rutier.

„Totodată venim în sprijinul unui om din sport, instructorul Lucian Liciu, care are mare nevoie de ajutor financiar din partea comunității din zona Iașiului. Lucian a suferit un grav acident rutier în noiembrie 2023 și se află într-un proces îndelungat de recuperare medicală. Se va putea dona direct în cadrul evenimentului Zi de Sport in Miroslava și online în contul ASOCIAȚIA LUCIAN LICIU, cont bancar: RO78BTRLRONCRT0CR7928401”, a completat Alin Apostol, președintele Asociației Club Sportiv ”Împreună pentru Performanță”.

Activitățile din cadrul evenimentului sportiv de la Miroslava:

– Zumba, încălzire cu prof. Christiana Pașcan

– Volei cu Academia de Volei Iași

– Baschet cu echipa Skyline

– Taekwondo cu echipa VIP

– Șah cu ACS „Împreună pentru Performanță” Miroslava și CS Micul Șahist Iași

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Românii care se pot pensiona la doar 52 de ani. Care sunt condițiile, potrivit noii legi a pensiilor
Românii care se pot pensiona la doar 52 de ani. Care sunt condițiile, potrivit noii legi a pensiilor
Grecii n-au stat pe gânduri: jucătorul de la FCSB desemnat „omul meciului” cu PAOK
Grecii n-au stat pe gânduri: jucătorul de la FCSB desemnat „omul meciului” cu PAOK
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Recordul stabilit de Arne Slot după succesul lui Liverpool din UEFA Champions League
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă dorință”
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului: „Dacă așa mă roagă oamenii, le respect această ultimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
Românii care ar putea plăti rate mai mici dacă BNR scade dobânda cheie. Reducerea diferă în funcție de credit
Românii care ar putea plăti rate mai mici dacă BNR scade dobânda cheie. Reducerea diferă în funcție de credit
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Soarele s-a dezlănțuit! O furtună geomagnetică lovește AZI Pământul
Motivul pentru care David Popovici continuă să refuze planul uriaş al lui Ion Ţiriac: Am o misiune mult mai importantă!
Motivul pentru care David Popovici continuă să refuze planul uriaş al lui Ion Ţiriac: Am o misiune mult mai importantă!
Ce umilințe a îndurat Oana Ciocan alături de Jador! Zanni: ”Stătea cu ochii vineți, legată de pat! Îi dădea palme după ce se întorcea de la femei!”
Ce umilințe a îndurat Oana Ciocan alături de Jador! Zanni: ”Stătea cu ochii vineți, legată de pat! Îi dădea palme…
Statul VREA BANII românilor. E oficial. Trebuie plătit de luni, 7 octombrie
Statul VREA BANII românilor. E oficial. Trebuie plătit de luni, 7 octombrie
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor
Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Europa League: Porto şi Manchester United remizează 3-3, Tottenham şi FCSB se impun în deplasare
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
×