Dinamo București vrea să se întărească serios și negociază pentru transferul fotbalistului de 14.5 milioane de euro, care a jucat în echipa națională a Croației.
Antrenorul Zeljko Kopic își dorește să îmbunătățească compartimentul defensiv al „câinilor” și vrea să aducă atât un fundaș stânga cât și un fundaș central de picior stâng, întrucât nu are suficiente variante pentru aceste posturi.
Dinamo București vrea să continue parcursul bun din acest sezon de Superliga României și încearcă să se întărească în compartimentul defensiv. Astfel, „câinii” negociază pentru transferul unui fotbalist care în trecut a fost vândut cu suma de 14.5 milioane de euro și care a jucat și în echipa națională a Croației.
„Vrem un fundaș central de picior stâng. Am suferit acolo. Dar am și câștigat un copil, pe Licsandru. Și-a dat testul de maturitate și a demonstrat că are niște calități”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo București, la Digi Sport.
Conform jurnaliștilor de la golazo.ro, trupa din „Ștefan cel Mare” a pus ochii pe Filip Benkovic, în vârstă de 27 de ani. Fundașul central croat, în vârstă de 27 de ani, a rămas liber de contract chiar în vara anului 2024, când s-a despărțit de italienii de la Udinese.
Zeljko Kopic consideră că Dinamo are nevoie de întăriri în compartimentul defensiv, mai ales pentru postul de fundaș central. În prezent, antrenorul croat îi are la dispoziție pe Răzvan Pașcalău, Răzvan Patriche, Kennedy Boateng și Josue Homawoo. De menționat este faptul că ultimii doi sunt accidentați în acest moment.
Filip Benkovic, fotbalist dorit în „Ștefan cel Mare”, s-a născut la Zagreb, în Croația, și măsoară 1.94 m. Acesta are o selecție în echipa națională a Croației și este crescut la academia celor de la Dinamo Zagreb. În anul 2018, acesta a prins transferul carierei, fiind vândut la Leicester, în Anglia, în schimbul sumei de 14.5 milioane de euro.
De-a lungul carierei, Filip Benkovic a mai evoluat la echipe precum Celtic, Bristol City, Cardiff, OH Leuven, Braunschweig și Trabzonspor.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, fotbalistul croat este cotat în acest moment la suma de 1.8 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER