Radu Drăguşin a dezvăluit ce i-a cerut Mircea Lucescu înaintea meciului cu Cipru din Liga Națiunilor.
Fundașul lui Tottenham nu s-a ferit și a venit cu mai multe detalii.
România se va duela cu Cipru în a treia etapă din Liga Națiunilor. Radu Drăgușin a vorbit într-o conferință de presă și a dezvăluit ce i-a cerut Mircea Lucescu.
Și anume „să devenim cât mai omogeni și o echipă cât mai competitivă”. Fundașul lui Tottenham a subliniat care e marele obiectiv al „tricolorilor”.
„Sunt sigur că odată cu această campanie vom deveni o echipă şi mai omogenă şi vom fi o echipă care arată mult mai bine în teren.
Nu este timp de pierdut, trebuie să ne mulăm repede pe cerinţele domnului Lucescu, trebuie să devenim cât mai omogeni, o echipă cât mai competitivă.
Să ne batem cu cele mai bune echipe din Europa. Acesta este obiectivul, să ne calificăm la Campionatul Mondial, este lucrul pe care ne dorim toţi din echipa naţională.
Trebuie să muncim în continuare la el pentru a dovedi că merităm să fim la Campionatul Mondial”, a declarat Radu Drăgușin, într-o conferință de presă care a avut loc vineri seara.
Radu Drăgușin, fundașul lui Tottenham, s-a declarat încrezător înaintea partidei cu Cipru din Liga Națiunilor.
„Suntem încrezători. Am muncit mult zilele acestea. Sperăm să o ținem pe aceeași direcție. Am menținut aceeași unitate, ba din contră, cu fiecare acțiune venim cu mai multă bucurie și nerăbdare.
E un lucru foarte important pentru noi, această unitate trebuie dusă mai departe. (n.r. Cum te simți?) Eu sunt bine. Sunt încrezător pentru următorul sezon.
Cei de la Tottenham și-au arătat încrederea în mine. Vreau să le-o răsplătesc. Vreau să joc mai mult și să mă dezvolt ca fotbalist”, a declarat Radu Drăgușin, în cadrul unui interviu oferit pentru Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER