A venit decizia TAS! Câți bani primește Simona Halep drept despăgubire după ce ITIA a ținut-o suspendată pe nedrept

A venit decizia TAS! Câți bani primește Simona Halep drept despăgubire după ce ITIA a ținut-o suspendată pe nedrept
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a publicat motivarea deciziei în cazul de dopaj în care a fost judecată Simona Halep (33 de ani – 878 WTA), iar cu această ocazie s-a aflat și câți bani are de primit sportiva din partea Agenţiei Internaţionale de Integritate în Tenis (ITIA).

Potrivit documentului emis de judecătorii de la Lausanne, suma pe care o va încasa românca va avea titlu de „contribuţie la cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli”.

Doar 21.000 de euro pentru Simona Halep, după câștigarea procesului cu ITIA de la TAS

Procesul dintre Simona Halep și Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis s-a desfășurat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în debutul anului 2024, iar la scurt timp după audieri, judecătorii au oferit și un verdict.

Românca a avut câștig de cauză la apel și suspendarea dictată de ITIA, de 4 ani, a fost redusă cu efect imediat la doar 9 luni. Astfel, fostul lider WTA a primit permisiunea de a reveni pe teren imediat după terminarea procesului.

Chiar dacă verdictul judecătorilor a venit în prima jumătate a anului, motivarea deciziei TAS în cazul Simona Halep a fost publicată abia în urmă cu câteva zile. Practic, acesta este documentul care explică pe larg tot ceea ce s-a anchetat și decis în dosarul de dopaj care a avut-o în prim-plan pe Halep.

Iar într-unul dintre pasajele stufosului document se precizează și câți bani trebuie să primească Simona Halep din partea ITIA, după ce a câșitgat apelul de la Lausanne. Este vorba despre o sumă de 20.000 de franci elvețieni, care reprezintă puțin peste 21.000 de euro:

Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) este obligată să îi plătească Simonei Halep suma de 20.000 CHF (douăzeci de mii de franci elveţieni) cu titlu de contribuţie la cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli ale acesteia suportate în legătură cu această procedură de arbitraj”, se arată în motivarea deciziei TAS.

Halep se pregătește pentru un nou turneu WTA

Simona Halep a lăsat deja în urmă tot scandalul de dopaj și implicit procesul pe care l-a câștigat cu ITIA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv:

Este un subiect pe care vreau să-l las în urmă și să-mi văd de viață în continuare, pentru că viața este frumoasă”, spunea Simona, în urmă cu câteva săptămâni, în timpul unui comentariu oferit cu privire la situația lui Jannik Sinner, care de asemenea a fost depistat pozitiv la o substanță interzisă.

În schimb, Halep se concentrează total asupra revenirii ei în circuitul WTA. La începutul lunii octombrie a concurat la un turneu din categoria WTA 125, de la Hong Kong, unde a fost învinsă în turul 2 de Anna Blinkova (26 de ani – 84 WTA), scor 2-6, 1-6.

Acum, Simona se antrenează intens la Dubai, pentru că la finalul lunii, în intervalul 26 octombrie – 3 noiembrie mai precis, va lua parte la o nouă competiție din Hong Kong, de data aceasta una din categoria WTA 250.

Cu ocazia acestui turneu, Simona Halep vrea să își îmbunătățească în continuare poziția în clasamentul WTA. În prezent, ea se află pe locul 878 în ierarhia mondială.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diana Enache s-a despărțit de Ionuț Vântu, la un an după ce au devenit părinți! Prima reacție
Diana Enache s-a despărțit de Ionuț Vântu, la un an după ce au devenit părinți! Prima reacție
Cum l-au numit italienii pe Louis Munteanu, după ce atacantul a reușit un hat-trick pentru România U21
Cum l-au numit italienii pe Louis Munteanu, după ce atacantul a reușit un hat-trick pentru România U21
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama tinerei de 18 ani și-a strigat durerea pe internet: „Vă rog din suflet cine a văzut-o să mă ajute”
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama…
Dumitru Dragomir plasează un pariu cu trei luni și jumătate înainte de FCSB – Manchester United
Dumitru Dragomir plasează un pariu cu trei luni și jumătate înainte de FCSB – Manchester United
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet! Fără inhibiții la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet! Fără inhibiții la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Ora de iarnă 2024. Ce se întâmplă cu ceasurile în weekend, a intervenit Comisia Europeană!
Ora de iarnă 2024. Ce se întâmplă cu ceasurile în weekend, a intervenit Comisia Europeană!
Fotbaliştii României, aşteptaţi pentru autografe! O fană şi-a dat tricoul jos şi a surprins cu alegerea sa:
Fotbaliştii României, aşteptaţi pentru autografe! O fană şi-a dat tricoul jos şi a surprins cu alegerea sa: "Cunoscuţii mei mă…
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
14 județe au intrat sub avertizare cod galben de vreme severă. ANM anunță răcire, ploi și vânt în toată țara
14 județe au intrat sub avertizare cod galben de vreme severă. ANM anunță răcire, ploi și vânt în toată țara
Încălzirea prin maree, observată pe o lume din sistemul NOSTRU solar!
Încălzirea prin maree, observată pe o lume din sistemul NOSTRU solar!
Plângeam de foame! Momente dramatice prin care a trecut Leonard Doroftei: Ardea pielea pe noi, scuipam praf
Plângeam de foame! Momente dramatice prin care a trecut Leonard Doroftei: Ardea pielea pe noi, scuipam praf
După divorț, Maria Popovici a „rupt” sala de fitness. Acum s-a pozat mulată toată și…
După divorț, Maria Popovici a „rupt” sala de fitness. Acum s-a pozat mulată toată și…
Buletinele trebuie înlocuite! Când expiră cărțile de identitate de identitate în România
Buletinele trebuie înlocuite! Când expiră cărțile de identitate de identitate în România
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
A MURIT! Gică Hagi, în doliu
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
Ligile europene şi FIFPRO vor depune luni o plângere antitrust împotriva FIFA
Ligile europene şi FIFPRO vor depune luni o plângere antitrust împotriva FIFA
Cel mai puternic Renault (300 CP) poate fi comandat în România. Rival pt. Hyundai Tucson și VW Tiguan
Cel mai puternic Renault (300 CP) poate fi comandat în România. Rival pt. Hyundai Tucson și VW Tiguan
Ce părere are Bianca Drăgușanu despre Selina, iubita lui Victor Slav. Cum se înțeleg cele două: „Nu are de ce să-mi fie frică”
Ce părere are Bianca Drăgușanu despre Selina, iubita lui Victor Slav. Cum se înțeleg cele două: „Nu are de ce…
×