Visul lui Gigi Becali de a-l readuce pe Nicolae Stanciu la FCSB s-a năruit. Echipe din campionate importante ale Europei luptă pentru semnătura lui.
Anunțul a fost făcut chiar de impresara Anamaria Prodan, care și-a exprimat convingerea că aventura peste hotare a mijlocașului va continua mulți ani de acum înainte. Ba chiar la cel mai înalt nivel.
Legitimat la Damac, sub comanda lui Cosmin Contra, acesta a marcat de șase ori și a oferit opt pase decisive în 36 de meciuri. Trebuie spus și că site-urile de specialitate îl evaluează la 4,5 milioane de euro.
Potrivit Anamariei Prodan, Stanciu este plătit regește de șeici, cu un milion de euro pe an, dar nu acest lucru constituie principala piedică în calea unei reveniri la FCSB, ci tentația de a semna în iarnă cu o formație importantă. Germania, Belgia și Cehia se numără printre posibilele destinații.
„Stanciu este la un nivel uluitor, Stanciu este la un nivel salarial uluitor. Este unic, ia mai mult de un milion de euro pe an. Nici nu ne lasă să vorbim despre bani, ne-a și rugat. Nu poate să ajungă la FCSB în iarnă.
Stanciu are oferte pe masă de la cele mai importante echipe din Europa, Stanciu este erou în Cehia. Stanciu trebuie doar să pună degetul unde vrea. Toată lumea îl vrea, îl vor din Belgia, Cehia și Germania.
Stanciu a avut ofertă pe masă de la Stuttgart, despre ce vorbim. Stanciu a avut oferte și a ales extraordinar pentru familia și viitorul lui. Toți spuneau că l-a dus Prodanca în China și nu mai vine niciodată la echipa națională.
Cred că va merge pe multe milioane la echipe mari din Europa sau va merge la cele mai mari echipe din Asia, unde este iubit și respectat. Eu zic că Stanciu valorează cât valorează un jucător din cea mai mare echipă. Dacă eram în locul lui Gigi Becali și astăzi era jucătorul meu ceream lejer 40-50 de milioane de euro pe el”, a declarat impresara pentru fanatik.ro.
La cei 31 de ani ai săi, Nicușor Stanciu este într-o formă de zile mari, motiv pentru care retragerea nu va intra prea curând în discuție. Anamaria Prodan a comentat pe marginea subiectului, dând asigurări că jucătorul său va călca pe urmele lui Cristiano Ronaldo în privința longevității.
„Uite că a făcut istorie și în China, să îmi mai arăți un jucător român care a luat titlul cu fiecare echipă la care a fost. Stanciu mai joacă, are o viață exemplară, e Ronaldo 2. În lume nu există un jucător atât de ordonat.
O să joace ani și ani ca Ronaldo. Pe măsură ce trec anii devine mai bun, mai înțelept și mai așezat. Stanciu mai face zeci de milioane. Stanciu mai joacă până la 38 de ani, mai are de câștigat zeci de milioane”, a spus aceasta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER