„Este o problemă! A avut o intervenție pentru două stenturi”. Detalii despre operația pe care a suferit-o Mircea Rednic. EXCLUSIV

„Este o problemă! A avut o intervenție pentru două stenturi”. Detalii despre operația pe care a suferit-o Mircea Rednic. EXCLUSIV
Foto Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Meszar, conducătorul celor de la UTA Arad, a oferit detalii despre operația pe care a suferit-o Mircea Rednic.

Pe 23 septembrie, după partida UTA – Poli Iași, 0-0, Mircea Rednic a acuzat o stare de rău, motiv pentru care a mers la Serviciul Urgențe de la Spitalul Clinic Județean Arad, pentru a fi supus unor investigații.

Următoarea zi, „Puriul” a revenit la spital, unde a fost supus unei operații pentru montarea a două stenturi. Astfel, Rednic a ajuns la un total de patru stenturi montate, având în vedere că, anul trecut, a mai suferit o intervenție similară.

Care este starea lui Mircea Rednic, după ce a fost operat din nou

Alexandru Meszar susține că, în prezent, Mircea Rednic se află într-o stare bună. Acesta mai spune că UTA rămâne, în continuare, alături de antrenorul ei, pentru a-l ajuta să treacă peste problemele de sănătate, care l-au chinuit în ultima perioadă.

„Mircea Rednic este bine, este lângă echipă. Ține antrenamentele, la ultimul meci a fost și pe bancă. La ultima internare pe care a avut-o la spital, a avut o intervenție pentru două stenturi. Este o problemă personală a dânsului, privată, pe care o respectăm și nu prea punem întrebări de genul acesta. Pentru noi, este important să poată să ne ajute în continuare și, bineînțeles, să nu existe niciun risc, să aibă acordul tuturor medicilor că poate să activeze în continuare”, a declarat Alexandru Meszar, în exclusivitate, pentru ProSport.

UTA speră la calificarea în play-off

UTA are evoluții consistente, în actualul sezon de Superliga, având în vedere că a înregistrat trei victorii, șase egaluri și trei înfrângeri, în primele 12 etape de campionat.

În prezent, formația arădeană se află pe locul 8 în Superliga, cu 15 puncte obținute. Astfel că speră la calificarea în play-off.

Pentru a-și mări șansele de a termina sezonul regular în primele șase echipe din Superliga, UTA va încerca, în această iarnă, să-l readucă pe Claudiu Micovschi de la Rapid, informație confirmată chiar de Alexandru Meszar.

„Negocieri nu există cu cei de la Rapid. Dar, pot să vă confirm că Micovschi este așteptat oricând să revină, dacă dorește și el, sau în cazul în care clubul Rapid consideră că este în avantajul atât al clubului, cât și al jucătorului, să evolueze la noi. Știu că Micovschi s-a simțit foarte bine la Arad, este și aproape de casă. Nu cred că ar refuza o colaborare, dacă se ivește ocazia. A fost un transfer din care au câștigat ambele echipe, dar și jucătorul. Deci, poate că se va repeta.

Am discutat cu Mircea Rednic despre problema asta și este de acord cu o revenire a jucătorului. Nu am intrat în contact cu nimeni de la Rapid, pentru că nu este perioadă de mercato. Vorbim despre un jucător sub contract, nu vrem să influențăm cumva evoluțiile, cu astfel de discuții. El trebuie să fie concentrat pe ceea ce are de făcut la Rapid, în perioada aceasta. Dar, în cazul în care va apărea oportunitatea în iarnă, UTA este doritoare să-l readucă pe Micovschi”, a mai spus Alexandru Meszar, pentru ProSport.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au apărut primele imagini din camera de hotel distrusă de Liam Payne. Ce au găsit polițiștii, din plin... Pozele îi pătează reputația grav
Au apărut primele imagini din camera de hotel distrusă de Liam Payne. Ce au găsit polițiștii, din plin... Pozele îi…
Au bătut palma! Luis Enrique urmează să semneze
Au bătut palma! Luis Enrique urmează să semneze
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
Reacția celor de la Petrolul după ce s-a spus că FCSB l-a transferat pe Lukas Zima
Reacția celor de la Petrolul după ce s-a spus că FCSB l-a transferat pe Lukas Zima
Scenă halucinantă în Liga 4! Un oficial a intrat cu maceta pe teren
Scenă halucinantă în Liga 4! Un oficial a intrat cu maceta pe teren
Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu. Cum arată Consuelo la 51 de ani! Ce a pierdut fostul Briliant
Imagini rare cu fosta soție a lui Adi Mutu. Cum arată Consuelo la 51 de ani! Ce a pierdut fostul…
George Simion s-a dat la Denise Rifai. A uitat că are acasă nevastă și copil: ''Vă plac din toate punctele de vedere''. Răspunsul GENIAL dat de prezentatoare
George Simion s-a dat la Denise Rifai. A uitat că are acasă nevastă și copil: ''Vă plac din toate punctele…
”Este o problemă! A avut o intervenţie pentru două stenturi”. Ultimele informaţii despre starea de sănătate a lui Rednic
”Este o problemă! A avut o intervenţie pentru două stenturi”. Ultimele informaţii despre starea de sănătate a lui Rednic
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
Cum trebuie investiţi banii familiei pentru un câştig uriaş în 10 ani. De ce e important să nu cedăm tentaţiei de a economisi pentru un concediu sau o maşină mai bună
Cum trebuie investiţi banii familiei pentru un câştig uriaş în 10 ani. De ce e important să nu cedăm tentaţiei…
Descoperire ARHEOLOGICĂ de mare importanță! Datează din secolul IV
Descoperire ARHEOLOGICĂ de mare importanță! Datează din secolul IV
Ce s-a ales, de fapt, de Sergiu „călăreţul”, bărbatul care a fost ajutat cu o casă de Cătălin Moroşanu
Ce s-a ales, de fapt, de Sergiu „călăreţul”, bărbatul care a fost ajutat cu o casă de Cătălin Moroşanu
Câți bani au primit eliminații Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu, de la Antena 1, pentru cele 7 săptămâni la Asia Express 2024! Am aflat SUMA
Câți bani au primit eliminații Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu, de la Antena 1, pentru cele 7 săptămâni la Asia…
Doliu în televiziunea din România. Marele actor a părăsit scena. Ne-a făcut pe toți să râdem
Doliu în televiziunea din România. Marele actor a părăsit scena. Ne-a făcut pe toți să râdem
Copiii Marțian au fost găsiți! Cei trei au spus adevărul: Am fost la...
Copiii Marțian au fost găsiți! Cei trei au spus adevărul: Am fost la...
Doliu imens în televiziune. Un legendar prezentator și jurnalist A MURIT
Doliu imens în televiziune. Un legendar prezentator și jurnalist A MURIT
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Lotul naţionalei feminine de fotbal pentru play-off-ul WEURO 2025, contra Poloniei
Lotul naţionalei feminine de fotbal pentru play-off-ul WEURO 2025, contra Poloniei
Sunt obligați polițiștii să țină cont de abaterea radarului în 2024?
Sunt obligați polițiștii să țină cont de abaterea radarului în 2024?
Ce mesaj a transmis Adrian Nartea după eliminarea de la Asia Express. Postarea a emoționat fanii: „Fără trofeu, dar câștigători!”
Ce mesaj a transmis Adrian Nartea după eliminarea de la Asia Express. Postarea a emoționat fanii: „Fără trofeu, dar câștigători!”
×