Ianis Stoica, eroul României U21, cu o „dublă” marcată în meciul decisiv cu Elveția U21, a răbufnit după ce „tricolorii mici” au obținut calificarea la Campionatul European de tineret.
Jucătorul crescut de FCSB, actualmente la Hermannstadt, a fost omul partidei pentru reprezentativa condusă de Daniel Pancu, iar la finalul jocului i-a atacat pe fotbaliștii elvețieni.
După ce a făcut poate cel mai bun meci al carierei sale de până acum, atacantul care va împlini 22 de ani în luna decembrie i-a desconsiderat pe adversarii săi din această seară și a precizat că, în opinia lui, el și coechipierii lui se află la un nivel mult mai ridicat!
Elvețienii au un lot cotat la 49,5 milioane de euro, o valoare mai mult decât dublă comparativ cu cea a „tricolorilor mici”, doar 20,5 milioane de euro, iar Ianis Stoica susține că nu-și poate explica această diferență considerabilă, în contextul în care România a fost net superioară pe gazon și a scăpat neînvinsă din ambele jocuri disputate împotriva formației din „Țara Cantoanelor” în campania curentă, după un 2-2 înregistrat în deplasare în noiembrie 2023, în tur.
„Mă uitam la cotele elvețienilor, nu știu cine le dă sumele alea, fabuloase. Azi nu au mișcat. Trebuie să fim mai respectați în Europa. Consider că suntem peste multe echipe din Europa, doar că ne trebuie puțin curaj. Au calitate, dar mi se pare că suntem peste ei. Înțeleg că e Elveția, dar România e peste.
Louis Munteanu cred că e cel mai bun atacant român în momentul de față, eu mă bucur că am reușit să înscriu. Îmi place aici, e un stadion frumos, o echipă frumoasă, sper să intre în play-off. Tensiunea și-a spus cuvântul, a fost cel mai important meci pentru mine.
Vin de la o echipă de play-out, consider că trebuie să fiu puțin mai respectat, nu e ușor să te impus la echipa U21. Consider că trebuie să fiu mai respectat și să se vorbească puțin mai mult și de mine.
Când va fi momentul, voi pleca în afară. Am făcut alegeri, am fost scos din echipă din cantonament, nu am fost respectat. De asta am plecat de la U Cluj. Nu vreau să arunc cu noroi, mă sunau să spun ce s-a întâmplat. Mi-am văzut de treaba mea. Nu am făcut nimic de capul meu, a fost o alegere înțeleaptă, mă simt foarte bine la Sibiu”, a declarat Ianis Stoica, după România U21 – Elveția U21 3-1.
România U21: Sava – Pantea, Ignat, Akdag, Borza – Perianu, Grameni, R. Ilie – Ianis Stoica, L. Munteanu, Oct. Popescu Rezerve: R. Popa, Amzar, Dănuleasa, Vulturar, Silaghi, Corbu, Maftei, Rădulescu, Blănuță Selecționer: Daniel Pancu
Elveția U21: M. Keller – Jaquez, Amenda, Hajdari – Athekame, Matoshi, Abdullahu, Surdez – Sanches, Dos Santos, Fink Rezerve: Loretz, Okoh, Fosso, Villiger, Wallner, Magnin, A. Keller, N. Muci, Berdayes Selecționer: Sascha Tauch
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER