Precedent periculos pentru Rapid. Urmează soluția TAS în procesul intentat de doi foști jucători și susținut de sindicatul internațional al fotbaliștilor. „În țară a fost vorba de discriminare. Din câte știu, cât de curând, avem un răspuns”. EXCLUSIV

  • Publicat:

Tiberiu Bălan și Alexandru Păcurar, cei doi foști jucători români care au acționat Rapidul în judecată la TAS, susținuți fiind de sindicatul internațional al fotbaliștilor profesioniști, așteaptă răspunsul de Lausanne. În cazul în care vor avea câștig de cauză, pentru giuleșteni ar putea urma o nouă avalanșă de procese.

Rapid, precedent periculos. Dacă Bălan și Păcurar câștigă la TAS, alți jucători români se pot adresa pentru a-și recupera banii pierduți după falimentul vechii societăți

În 2023, Rapid București, prin SC FC Rapid 1923 SA, societatea condusă de Dan Șucu din postura acționarului majoritar, a fost obligată, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, să plătească fostului jucător Julio Cesar suma de 600.000 euro, 400.000 euro echivalentul întregului contract, plus 200.000 euro penalități. La fel s-a întâmplat și în cazurile lui Paulista (800.000 euro) și Nemanja Milisavljvic (93.000 euro).

Societatea condusă de Dan Șucu și Victor Angelescu a fost recunoscută, în urma procesului de la TAS, drept continuatoarea SC Fotbal Club Rapid SA, care a intrat, în urmă cu mai mulți ani, în faliment.

Cazurile celor trei jucători străini i-au inspirat și pe alții să se adreseze instanțelor de judecată sportive pentru a-și recupera valoarea contractelor semnate cu falimentara SC Fotbal Club Rapid SA. Printre aceștia sunt și doi jucători români, Tiberiu Bălan și Alexandru Păcurar, care au evoluat sub Podul Grant în sezonul 2013 – 2014. Cum prevede procedura, jucătorii români au consumat, pentru început, comisiile naționale.

Pe scurt, în România am pierdut, am câștigat, am pierdut. Cam așa au fost comisiile de aici”, spune Tiberiu Bălan.

Chiar dacă nu au câștigat în țară, cei doi foști fotbaliști nu au renunțat, au mers mai departe și, la rândul lor, au ajuns la TAS. Aceștia au fost sprijiniți de FIFPRO, sindicatul internațional al jucătorilor profesioniști, care a achitat taxele de judecată.

Sursa foto: ProSport LIVE

„După care am ajuns la TAS, iar pe noi TAS-ul și FIFPRO ne-au ajutat și cu avocatul pe care-l avem și s-au câștigat toate procesele cu ei, mergem mai departe. Din câte știu, cât de curând se va da un răspuns final… în cel mult două luni. Noi am depus în primăvară. Nici nu contează suma, ideea e că puteau să o rezolve, jucătorii care au câștigat până acum au luat sume enorme. La noi, fiind români, s-a judecat altfel, din punctul meu de vedere a fost vorba de discriminare. Pentru că se judecă în alt stil. Pentru proces s-au plătit 50.000 de fraci elvețieni și asta îți dă încredere. Ei au plătit. Sper să nu se mai ajungă la așa ceva și să se judece cu legile în față. Știu că au fost mulți jucători care au renunțat la anumite sume pentru sume infime, au făcut înțelegeri. Noi n-am apucat”, a punctat Tiberiu Bălan, în cadrul emisiunii ProSport Live de la ProSport. 

SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Tiberiu Bălan: „Am vorbit și cu Viorel Moldovan, probabil știa el ce urmează”

Tiberiu Bălan spune că, la un moment dat, a vorbit chiar cu Viorel Moldovan, actualul președinte al Rapidului, pentru ca fostul antrenor al giuleștenilor din sezonul 2013-2014 să urmeze calea sa și a lui Alex Păcurar.

„Știu că mai era Viorel Moldovan, am și vorbit cu el să vină cu noi, dar dânsul a mers spre… nu știu. Probabil știa el ce urmează (n.r. între timp Moldovan a devenit președintele Rapidului). Era antrenor și i-am spus foarte clar dacă vrea să apeleze”, a povestit Tiberiu Bălan la ProSport Live.

  • 5 meciuri a strâns Tibi Bălan la Rapid, în sezonul 2013-2014, partide în care a înscris o singură dată 
  • 65.000 de fotbaliști profesioniști din întreaga lume fac parte din FIFPRO
Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să vorbească”
”Furtună în paradis”. Balaj a intrat în direct și nu l-a iertat pe Petrescu: ”Prima dată să întrebe, apoi să…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Am primit acordul! Ce a spus Larisa Iordache despre soacra ei! Ce se va întâmpla după ce va naşte
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×