Ce i-a scris Dan Şucu, după miezul nopții, lui Marius Şumudică

Ce i-a scris Dan Şucu, după miezul nopții, lui Marius Şumudică
sursa foto: Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică a dezvăluit ce i-a scris Dan Șucu, după Rapid București – Farul Constanța 5-0.

Rapid București a reușit primul succes pe teren propriu în Superliga chiar în ultimul meci al etapei a 13-a, în fața celor de la Farul Constanța. Atmosfera a fost electrizantă pe stadionul Giulești, iar Marius Șumudică a spus ce mesaj a primit de la patronul Rapidului, după meciul disputat luni seara.

Marius Șumudică a dezvăluit ce mesaj a primit de la Dan Șucu, după Rapid București – Farul Constanța 5-0 

Antrenorul echipei de lângă podul Grant a declarat că nu a vorbit telefonic cu Dan Șucu, însă a spus că a primit un mesaj de felicitare din partea acționarului majoritar al echipei pe care o pregătește.

„Nu am vorbit cu domnul Șucu. Doar mi-a dat un mesaj de felicitare. Atâta tot. Nu am vorbit. Eu am ajuns la două și ceva acasă, pentru că am mai rămas cu staff-ul după meci vreo 45 de minute, am mai analizat, am mai discutat…”, a declarat Marius Șumudică, pentru Fanatik.

Marius Șumudică își mobilizează echipa pentru derby-ul cu FCSB

Tehnicianul a vorbit la finalul partidei cu Farul Constanța și despre confruntarea pe care o va avea Rapid București, pe terenul celor de la FCSB, în cadrul etapei a 14-a din Superliga. „Șumi” a spus că va fi o deplasare dificilă, la cea mai bună echipă din campionat, însă are încredere că echipa sa se va prezenta foarte bine.

„(n.r. despre derby-ul cu FCSB din etapa viitoare) Întâlnim cea mai bună echipă în momentul de față, cu rezultate pe plan extern, pe plan intern, vom merge și vom lupta. Dacă vom avea aceeași atitudine ca și astăzi vom avea o șansă. Sper ca jucătorii să arate la fel de bine fizic, să fie motivați.

Jucăm pe cel mai mare stadion al țării, în fața a multor suporteri, sper că și suporterii noștri să fie alături de noi. Hromada este o pierdere mare pentru noi, nu stau să comentez deciziile arbitrilor. Săpunaru are aceleași probleme, joacă cu infiltrații, e greu când ai tot călcâiul învelit în calciu, de asta merită tot respectul din partea noastră, a fanilor, a conducerii.

Plecăm cu șansa a doua, întâlnim campioana țării, echipă care joacă în Europa League, mergem să luptăm”, a declarat Marius Șumudică, la DigiSport.

Alex Oroianu / Autor
Absolvent al Facultății de Litere, la specializarea Comunicare și relații publice, a „debutat” în presa sportivă în vara anului 2024 alături de ProSport. Fotbalul este sportul de suflet al lui Alex, care continuă să joace încă din copilărie la nivel amator, iar timpul liber și-l petrece ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×