Gigi Becali s-ar putea duela în curând cu Xavi, fostul antrenor de la Barcelona fiind pe lista lui Manchester United, adversara campioanei FCSB în Europa League.
Xavi Harnandez, în vârstă de 44 de ani, este liber de contract de la începutul acestei veri, după despărțirea de gruparea catalană, cu care a câștigat titlul în urmă cu două sezoane.
Patronul de la FCSB are șanse să se întâlnească Xavi în luna ianuarie 2025. Ex-antrenorul Barcelonei, șomer de la finalul sezonului trecut, după despărțirea nu prea amiabilă de clubul de pe Nou Camp, se află pe lista scurtă a magnaților de la Manchester United pentru înlocuirea lui Erik ten Hag.
Directorul executiv al „diavolilor roșii” s-ar fi interesat de curând de Xavi și chiar ar fi luat legătura cu acesta pentru a afla dacă este disponibil pentru a pregăti fosta campioană din Premier League, cea care se zbate în anonimat în ultimii ani de zile.
„United a luat legătura, prin intermediari, de două ori cu fostul star al Barcelonei în ultimele câteva luni”, a notat tabloidul britanic Daily Mail. Chiar directorul executiv Omar Berrada a zburat săptămâna trecută la Barcelona pentru a afla în detaliu care mai este situaţia tehnicianului catalan.
Cu toate că Erik ten Hag a reuşit să câştige meciul cu Brentford, scor 2-1, după cinci etape fără succes, poziția sa este extrem de fragilă. În cazul în care echipa nu va reușit să-și revină, să lege victoriile și să urce pe locurile fruntașe, șefii clubului sunt deciși să scape de antrenorul olandez.
Următorul meci pentru Manchester United este în Europa League, cu Fenerbahce, echipă antrenată chiar de fostul manager de pe „Old Trafford”, Jose Mourinho.
În luna ianuarie 2025, United va da piept cu FCSB, la Bucureşti, pe Arena Națională. Rămâne însă de văzut ce tehnician va avea pe bancă la ora partidei.
Pe lângă Xavi, presa din Anglia scrie și de alte nume care îi pot lua locul lui Ten Hag: Thomas Frank, secundul Ruud van Nistelrooy și Zinedine Zidane. Chestionat de jurnaliști în această privință, tehnicianul lui United a răspuns iritat că nu-l interesează ce se scrie.
„(n.r. Zvonurile spun că există o listă de înlocuitori) Nu mă interesează ceea ce se scrie. Mă pot descurca și cu asta. Avem jucători geniali. Dacă suntem determinați, atunci vom marca goluri și vom aduce victorii. Asta e ceea ce așteaptă toată lumea”, a spus Erik ten Hag, citat de Fabrizio Romano.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER