Patronul campioanei României a recunoscut că a vrut să facă o schimbare la pauza meciului Rangers – FCSB 4-0 și regretă că a fost întors de staff.
FCSB a fost învinsă clar de Rangers, cu 0-4, în deplasare, în etapa a treia din faza principală a Europa League. Golurile au fost marcate de marcate de Tom Lawrence (10), Vaclav Cerny (31, 55) şi Hamza Igamane (72).
La pauza meciului, Gigi Becali a făcut trei schimbări. I-a scos din teren pe Marius Ștefănescu, Luis Phelipe și Alexandru Pantea. În locul lor, au fost introduși Alex Băluță, Octavian Popescu și Risto Radunovic. Latifundiarul a recunoscut că dorea să procedeze altfel.
„Pentru mine este doar o variantă cu Rapid, varianta victoriei. Singurul lucru de care îmi pare rău este că am vrut să fac o schimbare, să intre Chiricheș în locul lui Edjouma. Asta voiam, m-am mai consultat, am mai vorbit, nu ai ce face acum. Că e bine să intre Radunovic, că nu știu ce”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Antrenorul Elias Charalambous i-a folosit în acest meci pe Târnovanu – Pantea (46 – Radunovic), Ngezana, Dawa, M. Popescu – Alhassan, Edjouma (60 – Mus) – Ştefănescu (46 – Băluţă), Luis Phelipe (46 – O. Popescu), Miculescu (73 – Baeten) – Bîrligea.
După acest meci, campioana României rămâne cu șase puncte, după victoriile obținute pe teren propriu cu RFS (4-1), respectiv, PAOK Salonic, în deplasare (1-0). Formația roș-albastră a coborât pe locul 13 al clasamentului. Rangers, în schimb, este pe 11, tot cu 6 puncte, dar cu un golaveraj mai bun.
În continuare, echipa lui Gigi Becali va juca acasă cu Midtjylland, pe 7 noiembrie, de la ora 19:45, acasă cu Olympiacos Pireu, pe 28 noiembrie, de la ora 22:00, în deplasare cu Hoffenheim, pe 12 decembrie, de la ora 19:45, în Azerbaidhan, cu Qarabag, pe 23 ianuarie, de la ora 19:45, și acasă, cu Manchester United, pe 30 ianuarie, de la ora 22:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER