Dan Petrescu a reacționat când a văzut ce nedreptate a suferit FCSB. „M-a sunat și mi-a zis asta”

Dan Petrescu a reacționat când a văzut ce nedreptate a suferit FCSB. „M-a sunat și mi-a zis asta”
SURSA FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:

Dan Petrescu (56 de ani) a urmărit cu mare atenție duelul Rangers – FCSB 4-0, din etapa 3 a fazei principale din Europa League, iar în momentul în care a văzut că formația roș-albastră a fost dezavantajată, „Bursucul” a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Cristi Balaj (53).

Fostul arbitru este în prezent președintele la CFR Cluj, astfel că Dan Petrescu a profitat de situație și i-a cerut lui Balaj câteva clarificări importante.

Convins că golul lui David Miculescu din partida Rangers – FCSB 4-0 a fost perfect valabil, Dan Petrescu l-a sunat pe Cristi Balaj pentru a cere lămuriri

Joia trecută, pe 24 octombrie, Rangers și FCSB s-au duelat în etapa 3 din faza principală a Europa League, iar partida a fost presărată cu de toate, mai puțin cu goluri din partea oaspeților, care au pierdut cu 0-4.

Însă, campioana României a trimis o dată mingea în plasă, chiar în minutul 2 al disputei de pe Ibrox. David Miculescu a fost cel care a înscris, însă înainte ca mingea să treacă de linia porții, arbitrul a fluierat un fault în atac. Și tocmai din această cauză, VAR nu a mai putut interveni pentru a analiza faza.

Golul lui David Miculescu a părut să fie anulat pe nedrept, iar faza respectivă a stârnit o controversă la nivel european. Inclusiv fanii lui Rangers au părut nedumeriți, unii dintre ei nefiind capabili să vadă faultul pe care l-a fluierat arbitrul.

La meciul Rangers – FCSB 4-0 s-a uitat cu mare atenție și Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, care a părut să împărtășească aceeași opinie cu majoritatea. Pe scurt, „Bursucul” nu a înțeles de ce arbitrul a dictat fault în atac la David Miculescu, iar pentru a primi câteva lămuriri, antrenorul din Gruia l-a sunat pe Cristi Balaj:

Dan Petrescu m-a sunat să mă întrebe de fază. Nu am văzut nici primul gol, nici faza de la golul anulat. Dan Petrescu mi-a spus că în opinia lui a fost gol valabil. La cum mi-a descris faza, nu știu dacă a fost piedică la portar, dar, fiind o situație nu foarte clară, din punctul meu de vedere arbitrul trebuia să lase faza să continue și să analizeze la VAR, având posibilitatea să vadă mai multe reluări. Este un detaliu important. Trebuia lăsat jocul, pentru că a fost gol, și să revină imediat să analizeze situația dacă nu a fost clar”, a spus fostul arbitru FIFA care în prezent este președinte de club la CFR Cluj, potrivit Fanatik.

Dan Petrescu a mai avut un semn de întrebare

O altă fază controversată a partidei Rangers – FCSB 4-0 s-a petrecut în minutul 15, atunci când Ngezana a atins mingea cu mâna în propria suprafață de pedeapsă. Scoțienii au cerut imediat penalty, însă arbitrul nu le-a făcut pe plac și a lăsat jocul să continue.

În contextul în care l-a prins pe Cristi Balaj la telefon, Dan Petrescu a profitat de moment și l-a întrebat pe fostul arbitru FIFA și despre această fază.

Petrescu m-a pus să îi explic și faza de la henț, când a cerut Rangers penalty. Nu a fost. S-a sprijinit pe mână și a fost o situație în care nu se dă penalty, nu a fost în mod voit”, a completat Cristi Balaj, potrivit sursei citate.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×