Real Madrid, ofertă pentru atacantul român. Cum au reacționat suporterii clubului, după ce fotbalistul a recunoscut că ar fi tentat de transfer

Real Madrid, ofertă pentru atacantul român. Cum au reacționat suporterii clubului, după ce fotbalistul a recunoscut că ar fi tentat de transfer
Foto: Profimedia 27 oct 2024
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid s-a interesat de un atacant român, iar suporterii clubului la care evolua la acea vreme au avut o reacție neașteptată, după fotbalistul s-a arătat interesat să dea curs unei oferte.

Prezent la un eveniment organizat de sponsorul principal al Superligii chiar în ziua în care s-a jucat El Clasico, Adrian Ilie a rememorat momentul în care suporterii celor de la Valencia l-au huiduit, după ce a vorbit despre posibila plecare la Real Madrid.

Adrian Ilie, aproape de transferul la Real Madrid: „Am făcut o greșeală”

Fostul atacant al Valenciei a vorbit, chiar înainte de El Clasico, despre cum a fost aproape să semneze cu Real Madrid, dar se pare că președintele Valenciei a stat în calea transferului.

După Cupa Mondială din 1998, Real Madrid a fost interesată de fostul atacant român, iar în cadrul unei conferințe de presă Adrian Ilie a făcut o gafă uriașă spunând că va da curs unei eventuale oferte, lucru care a încins spiritele în rândul suporterilor spanioli.

„Cred că după Campionatul Mondial din 1998 am fost tatonat de Real Madrid. Sau aşa mi s-a spus de la club. La o conferinţă de presă am făcut o greşeală, i-am spus reporterului că dacă Real Madrid mă doreşte o să plec. Am fost fluierat cinci sau şase meciuri pe stadionul din Valencia, la fiecare atingere. Era clar că nu decid eu lucrurile, ci altcineva. Am fost chemat de preşedintele clubului şi mi-a spus că nu o să îmi dea drumul cât e el la club“, a povestit Adrian Ilie, la Fanatik.

  • Adrian Ilie a cucerit un titlu de campion, Cupa Spaniei și două Super Cupe ale Spaniei la Valencia.
  • A evoluat în 113 partide și a marcat 37 de goluri pentru formația spaniolă.
  • A adunat 55 de selecții la echipa națională a României.

Barcelona, victorie uriașă în El Clasico cu Real Madrid

Echipa care l-a dorit pe Adrian Ilie în urmă cu mai bine de 25 de ani a jucat episodul cu numărul 258 din El Clasico împotriva Barcelonei.

Elevii lui Hansi Flick nu le-au dat nicio șansă madrilenilor, iar după o repriză în care cele două formații s-au tatonat, a ieșit la iveală geniul lui Lewandowski, care punctat de două ori în doar două minute. Lamine Yamal și Raphinha au răpus „galacticii” pe final de meci și Barcelona se distanțează în La Liga la șase puncte de marea rivală.

„Trebuie să depășim dezavantajul pe care îl avem (n.r. – Real este pe locul 2, la șase puncte de liderul Barcelona), dar sezonul este foarte lung. Nu mi se pare corect să dăm totul uitării din cauza unui meci. Vom munci în continuare pentru a juca mai bine”, a anunțat Carlo Ancelotti imediat după meci, potrivit AS.

Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×