Dennis Man nu traversează o perioadă deloc bună la Parma, românul fiind schimbat la pauza meciului de pe teren propriu cu Empoli, la scorul de 0-1.
Internaționalul român a rămas la pauză la vestiare, după ce în prima repriză nu a ieșit cu nimic în evidență, la fel ca și ceilalți coechipieri ai săi.
Dennis Man a fost scos la pauză în meciul Parma – Empoli, la scorul de 0-1, oaspeții intrând în avantaj la vestiare după autogolul lui Coulibaly. Fotbalistul tricolor a făcut o primă repriză slabă, nereușind absolut nimic notabil, astfel că antrenorul Fabio Pecchia a luat decizia să-l lase la vestiare, iar în locul său să intre atacantul Gabriel Charpentier.
Vârful intrat în locul lui Dennis Man avea să aducă egalarea în minutul 80, după o pasă venită de la Valeri. „Cruciații” au fost apoi aproape să câștige toate cele trei puncte, însă Ange-Yoan Bonny și-a bătut joc de o lovitură de la 11 medtri în minutul 83.
În cele 45 de minute jucate pe arena „Ennio Tardini”, Dennis Man a atins mingea de 21 de ori și a reușit 10 dintre cele 15 pase încercate. Românul nu a dat niciun șut periculos, însă a oferit două pase care au dus la ocazii la poarta adversă.
Dennis Man a izbutit un singur dribling dintre cele trei încercate, a câștigat 50% din duelurile, adică două din patru, și s-a impus în singurul duel aerian avut. Totodată, el a pierdut mingea în șapte situații și a recuperat un singur balon.
Internaționalul român Dennis Man a primit calificativul „nesatisfăcător” din partea publicației italiene Parma Live.
Valentin Mihăilă, celălalt român al nou-promovatei, a început rezervă meciul Parma – Empoli, scor 1-1, și a fost aruncat în luptă în minutul 84, în locul lui Bernabe.
Dennis Man rămâne, după 9 etape, cu trei goluri și o pasă decisivă în acest sezon de Serie A. Ultima sa reușită datează din eșecul cu Cagliari (2-3), meci jucat pe 30 septembrie.
Parma nu a mai câștigat în Serie A din etapa secundă, când bifa o victorie de prestigiu, AC Milan cu 2-1. În momentul de față, Parma ocupă locul 16 în Serie A, primul peste linia retrogradării, cu 8 puncte, însă Monza și Genoa, locurile 17 și 18, au un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, Empoli se află pe 10, cu 11 puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER