Daniel Pancu și-a aflat pedeapsa după ieșirea nervoasă care i-a provocat eliminarea în meciul România U21 – Elveția U21, decisiv pentru calificarea României la Campionatul European destinat acestei categorii de vârstă. Va lipsi de pe bancă în primele două partide.
Inevitabil, decizia a stârnit o serie de reacții din partea oamenilor de fotbal. Dumitru Dragomir, spre exemplu, a opinat că UEFA a procedat corect.
Turneul final va avea loc vara viitoare, între 11 și 28 iunie, iar tricolorii vor avea ca obiectiv ieșirea din grupe. Totuși, selecționerul și-a exprimat dorința de a avansa cât mai mult în fazele superioare.
În minutul 28 al meciului de pe stadionul Giulești, Louis Munteanu a fost faultat dur de Luca Jazquez, iar centralul olandez Marc Nagtegaal a acordat doar cartonașul galben. Decizia l-a scos din minți pe Daniel Pancu.
Acesta a pătruns imediat pe teren cu gândul să-i cearcă socoteală și a fost trimis în tribune. Nici jucătorul elvețian nu a scăpat până la urmă de eliminare.
La scurt timp după ce UEFA a anunțat decizia, Dumitru Dragomir și-a exprimat convingerea că selecționerul a primit exact ceea ce merita și le-a transmis un mesaj ferm celor din FRF, în contextul speculațiilor legate de o înlocuire: să-l susțină până la capăt.
„Daniel Pancu a primit pedeapsa pe care o merita. Este o decizie corectă venită de la UEFA. Iar dacă vorbim despre postul lui la naţionala de tineret, atunci ar trebui să mergem cu Pancu tot înainte. Cu el înainte și cu nimeni altcineva. Acolo e vorba de munca lui și a jucătorilor”, a declarat fostul președinte al LPF pentru sportpesurse.ro.
Vestea că a primit cea mai mică pedeapsă posibilă l-a bucurat pe Daniel Pancu, întrucât va putea sta pe bancă cel puțin în ultimul meci al competiției. Conform regulamentului, risca o suspendare mult mai drastică, de până la opt meciuri.
„Eu am fost liniștit tot timpul. Indiferent de durata suspendării, nu sunt judecător. E prima oară când trec prin situația asta. Nu pot spune că am avut emoții. Am aflat de aseară. Mă bucur că pot fi prezent la minimum un meci pe bancă. E o muncă. A fost o satisfacție imensă.
Îmi doream să stau minimum un meci pe bancă. Primeam suspendarea cu aceeași demnitatea, indiferent de câte meciuri eram suspendat. Dacă Federația lua hotărârea să mă demită, nu aveam nici cea mai mică problemă. Aveam însă un regret”, a declarat selecționerul României U21 pentru fanatik.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER