Fostul mare handbalist Vasile Stângă a comentat diferendul Florentina Pera – Cristina Laslo, despre care ProSport a scris în exclusivitate în urmă cu 10 zile.
Selecționerul Florentin Pera n-a convocat căpitanul echipei naționale, sportivă legitimată la Gloria Bistrița, pentru Trofeul Carpați.
România a încheiat tradiționala întrecere anuală cu o victorie (36-25 cu Macedonia de Nord) şi două eşecuri (27-36 cu Elveţia şi 31-34 cu Brazilia).
Vasile Stângă este de partea antrenorului și solicită disciplină la lotul național, afirmând despre Cristina Laslo că nu a progresat în ultimii ani.
“Am tras semnalul ăsta de alarmă cu ceva timp în urmă, când am spus că atunci când se va retrage Cristina Neagu va fi un dezastru total. Ajunge exact ca handbalul masculin, ne vom lupta să ne calificăm la europene și la mondiale.
Asta ne întrebăm și noi, n-am mai auzit de Elveția, dar uite că se întâmplă și lucrul ăsta. Nu știu dacă mă înșală memoria, dar ne-a bătut și Angola.
Nu e accident, asta e valoare, nu avem valoare, degeaba… E o sarcină grea pentru antrenor, dar va avea o muncă imposibilă. Nu poate să scoată din echipa asta o echipă care să se bată cu Norvegia, cu Danemarca, e imposibil.
Sunt de acord cu antrenorul Florentin Pera. Adică nu se poate așa ceva, ca o jucătoare să emită pretenții să fie schimbat antrenorul, să ajungă la asemenea amenințări
Din ce am înțeles, nu știu dacă e adevărat, CSM București i-a făcut o oferta, a vrut să destabilizeze puțin Bistrița, dar reacția ei de genul „Îl dați afară sau plec eu” … Și de la o jucătoare care, ce să vă spun, nu a demonstrat nimic, n-a câștigat nimic.
Părerea mea, e mediocră. Am văzut-o acum mulți ani, am zis că va ajunge jucătoare bună, dar de când am văzut-o nu a progresat deloc.
Aceeași fentă de depășire, aceeași aruncare la poartă, mai ales că e și conducătoare de joc, îmi pare rău pentru ea, dar antrenorul are dreptate, trebuie disciplină”, a declarat Vasile Stângă la Radio Sport Total FM.
România se pregăteşte pentru Campionatul European – EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în Austria, Ungaria şi Elveţia.
Echipa antrenată de Florentin Pera va evolua în Grupa B, alături de Cehia (pe care o va întâlni pe 29 noiembrie), Muntenegru (1 decembrie) şi Serbia (3 decembrie).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER