Remus Drăgănescu, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori din handbalul românesc, a intervenit prompt în legătură cu situația echipei feminine, care a avut o evoluție modestă la Trofeul Carpați.
Tricolorele încheie turneul de la Cluj cu două înfrângeri şi o victorie, cu o lună înaintea debutului la Campionatul European. Turneul de la Cluj-Napoca a fost câştigat de Elveţia, care ne-a administrat o corecție, 36-27.
La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanță a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.
Remus Drăgănescu, ajuns la 74 de ani, vine cu câteva propuneri destul de dure, care să revitalizeze prima reprezentativă.
„Aș institui stare de necesitate în handbalul feminin. România n-a fost o echipă națională. Avem mari carențe individuale, mai ales pe partea defensivă.
Ar trebui să se întrunească, de urgență, Comisia Tehnică. Toți antrenorii la București și ar trebui luate mai multe măsuri dure.
Stabilirea unui lot de 23 de jucătoare, minimum 3 pe post, apoi o analiză completă pe fiecare handbalistă, parametrii fizici, tehnici și tactici. Să se facă fișe, să fie predate antrenorilor de la cluburi, să se muncească în plus, să se evalueze ce se cere de la FR Handbal. Nu se mai poate merge așa!
Aș veni cu două propuneri și mai îndrăznețe, prima ar fi interesant dacă ar fi luată în calcul: amânarea celor trei etape de Liga Florilor rămase de disputat și organizarea de meciuri amicale pentru națională.
Dacă nu, măcar etapa 11, din 14 noiembrie să fie adusă pe 12 pentru a da timp selecționerului să pregătească Euro 2024. Două variante de dezbătut.
Nu cred că Florentin Pera este vinovat, el trebuie ajutat! Dacă nu se iau măsuri, nu vom putea face față unui turneu final de asemenea anvergură”, a declarat Drăgănescu pentru ProSport.
Campionatul European din acest an are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria între 28 noiembrie – 15 decembrie. Tricolorele vor evolua în grupa B, după programul România – Cehia (29 noiembrie, ora 19.00), Muntenegru – România (1 decembrie, 19.00) şi Serbia – România (3 decembrie, 19.00).
Tricolorele s-au calificat neînvinse la turneul final, iar în grupa 1 preliminară au obţinut rezultatele: 48-18 şi 37-16 cu Bosnia Herţegovina, 32-20 şi 31-24 cu Grecia, 26-24 şi 25-23 cu Croaţia.
Foto: Facebook / FR Handbal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER