Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, a avut un discurs extrem de dur cu privire la situația dificilă pe care o traversează echipa lui Mihai Rotaru. De asemenea, și-a exprimat convingerea că mandatul lui Constantin Gâlcă va ajunge la final.
În aceste momente se negociază, de altfel, rezilierea contractului pe cale amiabilă. Cele mai recente informații indică faptul că tehnicianul vrea să-i fie achitată clauza – 500.000 de euro – , în timp ce patronul e dispus să ofere doar 150.000.
După eșecul cu Metalul Buzău din Cupa României, scor 0-1, pe olteni îi așteaptă un derby. Pe 3 noiembrie, la ora 21:00, vor primi vizita celor de la FCSB, în etapa cu numărul 15 a Superligii.
Fost jucător al Universității Craiova, pe care a și antrenat-o pentru o scurtă perioadă, în sezonul 2002-2003, Pavel Badea se numără printre apropiații lui Mihai Rotaru. Asta nu l-a împiedicat, totuși, că-și depășește rolul de finanțator, implicându-se în creionarea strategiei de transferuri.
„E o situație stânjenitoare, ne așteptam la rezultate mult mai bune, trebuie să se ia o decizie. E mult mai ușor să schimbi antrenorul decât jucătorii. Această dorință a lui Rotaru de a se despărți de Gâlcă va fi dusă la îndeplinire, dragoste cu sila nu se poate. Mihai Rotaru se ocupă de tot ce înseamnă transferuri alături de antrenori.
El, ca patron, nu poate fi schimbat. Numai că el nu poate fi dat afară. Nici nu ne dorim asta, ne dorim ca el să rămână cât mai mult, asigură salariile și toate condițiile. Dar el se ocupă acum de unele lucruri care nu sunt normale pentru un patron, el trebuie să se oprească la a fi patron.
În momentul de față, ceea ce știu este că Mihai Rotaru a cerut imperativ o anumită decizie. Dragoste cu sila nu se poate. E clar că imaginea antrenorului este șifonată. În fața grupului de jucători ai nevoie de sprijinul conducerii. Această situație trebuie rezolvată rapid, urmează meciul cu FCSB”, a declarat Pavel Badea la Digi Sport.
În altă ordine de idei, directorul Clubului Sportiv din Bănie a dezvăluit celelalte două nume propuse alături de Constantin Gâlcă înainte ca acesta să fie instalat: Cristi Chivu – cel care se află și acum pe listă, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, respectiv Emil Săndoi.
„Chivu, Săndoi, Gâlcă se numărau printre variantele despre care am discutat cu Mihai Rotaru, înainte de a-l alege pe Costel. Noi, cei care suntem pe lângă el, la vremea respectivă, i l-am propus (n.r.- pe Chivu). El (n.r.- Rotaru) e cel care alege.
Dacă mi se cere punctul de vedere, îl spun. Dacă nu ți se cere… De-a lungul timpului, au fost mulți antrenori care au revenit la echipele pe care le-au antrenat înainte. Rădoi e un antrenor cu personalitate. Mie mi-a plăcut până în momentul în care a început să atace jucătorii. E clar, la Universitatea Craiova e un sentiment de plafonare”, a spus Pavel Badea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER