Gigi Becali a surprins în momentul în care a fost chestionat cu privire la cele două cartonașe roșii primite de FCSB în derby-ul cu Universitatea Craiova. Nu doar că a evitat să-l atace pe centralul Florin Andrei, dar a dezvăluit că n-ar avea ce să-i reproșeze.
Baba Alhassan și Joyskim Dawa au fost eliminați în prelungiri, la doar un minut distanță, ganezul pentru o intrare cu talpa asupra unui adversar, sesizată de VAR, iar camerunezul întrucât a protestat. În momentul respectiv, roș-albaștrii aveau deja un om în minus, după accidentarea lui Alexandru Pantea.
Acesta s-a prăbușit pe gazon acuzând probleme musculare și nu a mai continuat, chiar dacă fuseseră efectuate toate cele cinci schimbări. Nici oltenii nu au avut o misiune ușoară, în condițiile în care Ștefan Vlădoiu a văzut al doilea cartonaș galben și, implicit, pe cel roșu, încă din minutul 41.
La scurt timp după fluierul final, Gigi Becali a vorbit, printre altele, despre eliminările din echipa sa, dezvăluind că nu are motive să-l atace pe Florin Andrei. Nici penalty-ul acordat Universității Craiova nu i s-a părut nejustificat.
„N-am ce să-i reproșez arbitrului, ce să-i reproșez? Poate doar la cartonașul roșu luat de Baba. E adevărat, dar nu el pune piciorul. El pune piciorul jos, ăla vine în viteză și intră, dacă putem spune așa, sub talpa lui Baba.
E o alunecare periculoasă, în viteză. Nu știu, nu am ce să zic. Am făcut și 11 metri aiurea, atac întârziat…”, a declarat finanțatorul campioanei, pentru gsp.ro.
Dacă arbitrul a scăpat „neșifonat”, nu același lucru se poate spune de Jyskim Dawa. Gigi Becali i-a reproșat greșelile comise și a susținut cu tărie că FCSB ar fi reușit să câștige dacă l-ar fi schimbat în repriza secundă. Baba Alhassan și Daniel Bîrligea au fost, de asemenea, criticați.
„Noi n-am fost bine nici în prima repriză. Numai Tănase și cine pot să zic… George Popescu poate. N-am fost bine. A doua repriză am vrut să-l schimb pe Dawa, dacă-l schimbam câștigam meciul. A dat-o numai la adversari, numai greșeli. Greșeala care a fost Crețu cu Pantea.
Da, n-am fost inspirat la schimbări, nu trebuia scos Crețu, dar n-aveam U21. Am vrut să-l scot pe Popescu, a trebuit introdus Pantea și scos Crețu. E un egal cât un eșec. Aveam 1-0, om în plus, ce vrei mai mult de atât? Bîrligea nu prea a contat, ca dovadă că Malcom a avut două ocazii.
Baba a fost prea slab, foarte slab. Noi am schimbat ca să ținem mijlocul terenului, dar am fost mai slabi. Tănase a urcat, Baba a făcut și penalty aiurea, atac întârziat. Aveam 1-0 și om în plus, n-ai voie, ești Steaua (n.r. FCSB), n-ai voie să nu câștigi meciul. Am făcut o schimbare greșită, cu Pantea, acolo s-a stricat toată treaba și mă simt vinovat”, a spus latifundiarul din Pipera.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER