Întors pe plaiurile mioritice. Leonard Doroftei și-a deschis sufletul, mărturisind cu sinceritate că a făcut greșeli pe care le va regreta pentru tot restul vieții. Una dintre ele este decizia de a-și vinde casa din Ploiești „pe nimic”.
Până să facă pasul spre Canada, fostul mare pugilist a condus timp de trei ani Federația Română de Box (2012 și 2015), după care și-a încercat norocul în lumea afacerilor. Fără succes, însă.
Decizia de a-și deschide un restaurant în Ploiești a fost, potrivit „Moșului”, o mare greșeală, având în vedere că a intrat într-o lume total nepotrivită. Acum locuiește în București, dar a rămas legat sufletește de orașul natal.
„A fost o lume în care nu trebuia să fiu. Cârciumărie… Nu e lumea mea. N-a fost lumea mea. Eu mai am câte un reproș, că m-am purtat urât cu unii, cu alții. Asta e. Fiecare cu timpul, cu nervii lui.
Acum sunt în București. Mi-am închiriat un apartament, sunt bine, slavă Domnului! Eu sunt ploieștean în continuare. Nu o să spun niciodată că nu sunt ploieștean sau că n-am ceva cu Ploieștiul. Ferească Dumnezeu! Nu ploieștenii sunt de vină că nu mi-a mers mie treaba. Vina a fost a mea! Nu a lor”, a dezvăluit pentru gsp.ro.
Cât despre plecarea în Canada, dublul medaliat olimpic a explicat că experiențele nefericite de până atunci l-au marcat atât de mult încât a simțit nevoia de o schimbare radicală. Acolo s-a reconectat cu marea dragoste, boxul, din postura de antrenor, iar acum își dorește să continue pe acest drum, dar acasă.
„Mi-am vândut casa pe nimic… Am lăsat tot în urmă și am plecat. Pentru că am simțit nevoia să fac o schimbare, am simțit că trebuie să fac ceva. Nu mai contează cât am pierdut, important e că sunt sănătos și pot să o iau de la capăt să fac orice. M-am redescoperit ca antrenor și credeți-mă că sunt la un nivel foarte bun.
Asta am făcut în Canada, pentru că am stat și m-am întrebat ce știu să fac. Să muncesc pe șantier?! O să trebuiască să-și bată capul cu mine să mă învețe să fac lucruri. Nu, știu să fac box! A venit Adrian Diaconu la mine și mi-a zis, «Moșule, vrei să antrenezi? Au nevoie de un antrenor aici, la sală». M-am dus! Am antrenat o perioadă. După care a venit pandemia, s-a închis.
Am făcut ore, cursuri ca să pot să antrenez în Quebec. Când m-am ridicat în picioare… Era o masă mare cu mai mulți tineri care vorbeau despre box, despre astea. Ne-am ridicat să ne prezentăm fiecare. Și-am început să mă prezint, tot continuam. Bam, bam, bam… Unul se uită la mine și zice: «Bă, ce cauți aici?! De ce vii aici?». Ha, ha, ha!”, a spus Leonard Doroftei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER