Leo Bolgado, „omul de fier” al celor de la CFR Cluj, așa cum a fost poreclit, și-a dezvăluit secretele într-un interviu inedit publicat chiar pe paginile din social media ale echipei. Fanii au avut astfel ocazia de a-l cunoaște mai bine.
Adus în perioada de mercato a verii trecute, acesta s-a acomodat cu ușurință în Gruia și a intrat în grațiile lui Dan Petrescu. Zece meciuri a bifat până acum, reușind chiar să-și treacă o dată numele pe lista marcatorilor.
Mai întâi, Bolgado a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri provocării de a se descrie într-un singur cuvânt – „Iron Man (n.r. Omul de fier, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați supereroi din universul Marvel)”, apoi a dezvăluit că adoră să mănânce churrasco.
Termenul se referă la carnea de vită preparată pe grătar și este folosit cu precădere în Brazilia, (n.r. unde există restaurante specifice) dar și alte țări precum Bolivia, Uruguay, respectiv Argentina.
În același interviu, fundașul central a vorbit despre idolul său, Ronaldinho, dezvăluind, totodată, un detaliu care îi va bucura pe fanii CFR-ului: fostul jucător Paulo Vinicius este cea mai faimoasă persoană din orașul natal, Cuiaba.
„Înaintea unui meci nu am un ritual sau o superstiție anume, doar îi mulțumesc lui Dumnezeu. Prietenii și familia mi-au dat porecla Iron Man. Am în comun cu el forța, pentru că nu cedez niciodată”, a mai spus Bolgado.
În altă ordine de idei, pauza competițională din iarnă va aduce o serie de schimbări la CFR Cluj. Nelu Varga a dezvăluit că se va despărți de jucătorii care ar fi trebuit, de fapt, să plece încă din vară.
Cât despre Louis Munteanu, a recunoscut că și-ar dori să-l păstreze până la finalul sezonului, dar există oferte din partea echipelor de peste hotare. Pentru următoarea perioadă de mercato se caută, în orice caz, încă un atacant.
„Plecări vor fi în iarnă. Cei care trebuiau să plece în vară, vor pleca în iarnă. Sincer, nu l-aș lăsa pe Louis Munteanu din iarnă, doar dacă e o ofertă de nerefuzat. A venit o ofertă foarte mare, nu am dat curs la ea, am zis să discutăm în iarnă, pentru că acum oricum nu putem face nimic.
Sunt trei oferte, deci vedem. (n.r. Îl considerați important pentru titlu?) Da, sută la sută. Oricum în iarnă vreau să mai aduc încă unul în plus, să ajute. Da, vrem un atacant”, a declarat finanțatorul ardelenilor pentru iamsport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER