Fostul fotbalist de top trece printr-o perioadă dură după decesul soției și recunoaște că lumea s-a oprit, după ce partenera de viață și-a pierdut viața.
Christian Ziege, care de-a lungul timpului a jucat la echipe ca Bayern Munchen, AC Milan, Liverpool sau Tottenham, traversează momente groaznice.
Fostul mijlocaș german și-a pierdut soția la începutul săptămânii și a transmis în cursul dimineții un mesaj tulburător pe rețelele de socializare.
„Și întotdeauna există urme ale vieții tale, gânduri, imagini, momente. Ne vor aminti de tine, ne vor face fericiți și tristi și nu ne vor lăsa să te uităm niciodată. Lumea noastră s-a oprit din 4 noiembrie. După o boală lungă și gravă, Pia a închis ochii pentru totdeauna.
Vrem să mulțumim tuturor celor care au parcurs acest drum lung și dificil cu noi, precum și pentru marea simpatie și compasiune. Pia, vei trăi pentru totdeauna în inimile noastre”, a transmis fostul fotbalist pe contul de instagram, prezentând și câteva fotografii cu fosta lui soție.
Ziege și Pia erau căsătoriți din 1997. Ei au doi copii, Alessandro și Maria, scrie The Sun. De asemenea, fostul internațional german este și tată și pentru fiica Piei dintre-o căsătorie anterioară, Katharina.
Ziege a început fotbalul în 1990 la Bayern Munchen, unde a jucat timp de șapte ani. Ulterior a trecut la AC Milan, iar după două sezoane a ajuns la Middlesbourgh.
A jucat un singur sezon, la fel ca la Liverpool, după care a fost legitimat trei ani la Middlesbourgh. Cariera și-a încheiat-o la Borussia Monchengladbach, în 2005.
De asemenea, timp de 13 ani a trecut pe la toate echipele naționale ale Germaniei, cea U21, olimpică și de seniori.
Palmaresul lui Ziege la echipele de club cuprinde două titluri în Germania, în sezoanele 1993/1994 și 1996/1997, plus Cupa UEFA în 1995/1996, toate cu Bayern Munchen.
Cu AC Milan a câștigat campionatul în 1998/1999, iar alături de Liverpool a triumfat în Cupa Ligii, Cupa Angliei și Cupa UEFA, toate în sezonul de vis 2000/2001.
Însă cea mai mare performanță este reprezentată de titlul european câștigat cu naționala, în 1996, organizat de Anglia. Germania s-a calificat după ce a câștigat Grupa 7 preliminară, iar la CE a învins Cehia cu 2-0 (Ziege a deschis scorul, în minutul 26) și Rusia cu 3-0, după care a remizat cu Italia, 0-0, terminând prima în Grupa C.
În sferturi a trecut cu 2-1 de Croația, în semifinale a învins Anglia cu 6-5 la loviturile de departajare (1-1 după prelungiri), pentru ca în ultimul act să dispună de Cehia cu 2-1. Ziege a fost integralist în toate partidele de la turneul final.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER