Irina Begu, performanță extraordinară! A câştigat turneul WTA de la Cali

Irina Begu, performanță extraordinară! A câştigat turneul WTA de la Cali
Foto: Profimedia
  • Publicat:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a reușit o performanță extraordinară, câştigând de o manieră impresionantă turneul WTA de la Cali.

Irina Begu s-a impus în finala turneului de categorie WTA 125 de la Cali, după ce a învins-o cu un dublu 6-3 pe jucătoarea slovenă Veronika Erjavec (199 WTA)

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Cali fără să piardă vreun set în cele cinci meciuri

Aflată pe locul 102 în lume, românca va reveni, de luni, în Top 100 WTA. Meciul dintre Begu și Erjavec a durat 102 minute. Irina și-a cedat serviciul în setul inaugural la 1-2, dar a întors scorul la 5-2, după care a convertit în punct prima minge de set, după ce a salvat trei de break.

Partea a doua a confruntării a avut exact același scenariu (2-1 pentru slovenă, 5-2 pentru Irina), cu mențiunea că Begu a câștigat ultimul game pe serviciul adversarei.

Datorită acestei performanțe, ea va reveni, de luni, în TOP 100 WTA, pe locul 82, cu 853 de puncte, și va fi a treia româncă, după Sorana Cîrstea (70 WTA, cu 914 puncte) și Jaqueline Cristian (73, cu 902 puncte).

Begu primește 15.000 de dolari şi 125 de puncte după victoria de la Cali

Irina Begu a avut un parcurs senzațional la Cali. Ea nu a pierdut niciun set în cele cinci meciuri pe care le-a jucat la competiția din Columbia.

În primul tur a avut-o adversară pe Lucciana Perez-Alarcon (Peru, 458 WTA) de care a trecut fără niciun fel de emoții, cu 6-1, 6-2 în 73 de minute. A urmat partida cu jucătoarea columbiană Emiliana Arango (183 WTA), Begu impunându-se în două seturi identice, 6-2, 6-2.

În sferturile de finală a fost un duel românesc, iar Anca Todoni (117 WTA), a opta favorită a competiției, i-a pus ceva mai multe probleme Irinei. Begu a ratat o primă minge de set la 5-4, pe propriul serviciu, după care s-a ajuns în tie-break, controlat de jucătoarea mai experimentată.

Scor final 7-6 (6), 6-4 în 2 ore și 19 minute pentru Begu, care în penultimul act a jucat împotriva australiencei Tine Nadine Smith (322 WTA), venită din calificări. A fost o nouă demonstrație de forță a Irinei, care a cedat patru game-uri, 6-1, 6-3, în 73 de minute. Pentru că a câștigat trofeul, românca se alege cu 15.000 de dolari şi 125 de puncte.

Românca și-a trecut în palmares al șaselea trofeu, după cele de la Tashkent (2012), Seul (2015), Florianapolis (2016), București (2017) și Palermo (2022). De asemenea, ea a mai jucat patru finale, la Marbella, Budapesta (ambele în 2011), Moscova (2014) și Cleveland (2021).

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
Nativii binecuvântați de Divinitate în a doua jumătate de februarie 2025. Norocul va fi alături de ei
×