Adrian Mihalcea, fost mare atacant la Dinamo și actual antrenor al Unirii Slobozia, l-a desemnat pe Daniel Bîrligea ca fiind titularul cu care Mircea Lucescu ar trebui să înceapă meciurile din Liga Națiunilor cu Kosovo și Cipru.
Tehnicianul nou-promovatei își motivează decizia prin faptul că atacantul campioanei FCSB este cel mai în formă jucător al României în momentul de față, după prestațiile, dar mai ales golurile marcate de acesta în ultima vreme în tricoul roș-albastru.
Antrenorul ialomițenilor și-a permis să-i dea un pont lui Mircea Lucescu și i-a recomandat să îl folosească ca titular pe Daniel Bîrligea în partidele din Liga Națiunilor, pe care îl consideră cel mai în formă jucător român al momentului.
Mihalcea nu este impresionat de „estetica” etalată de vârful de la FCSB, însă adaugă că acesta compensează cu efortul depus, verticalitatea și preocuparea de a ataca în permanență poarta adversă.
„Bîrligea este numărul 1 al nostru, are evoluții constant bune și îmi place stilul lui de joc. Nu este foarte estetic, dar este perspicace și preocupat de poartă, eficient. Alearga foarte mult pentru echipă, aleargă la fel de mult ca un mijlocaș. E într-o formă de vârf.
La fel Mitriță, este un jucător exploziv. El cu Bancu formează cea mai bună bandă din România. Se simt în teren, de ajută. Mitriță într-o zi bună, își poate câștiga meciul. Sincer nu am avut vreo problemă cu el cât am fost la națională, că nu a jucat titular sau altceva, nimic”, a spus Adi Mihalcea la ProSport Live.
Adrian Mihalcea, antrenor aflat pe val în momentul de față în Superligă, a vorbit despre viitorul său, al echipei sale și de ce nu s-ar mai întoarce niciodată pe banca tehnică a lui Dinamo, formația sa de suflet, acolo unde a obținut cele mai mari performanțe ca jucător. Tehnicianul lasă de înțeles că nu va ierta niciodată modul cum a fost îndepărtat de la gruparea din Ștefan cel Mare atunci când a pregătit pentru scurt timp echipa alb-roșie.
„Gândul meu clar este de a reuși să ne salvăm de la retrogradare cu Slobozia, ar fi o performanță mai mare decât promovarea. Apoi, speranțe de mai bine la Slobozia nu sunt, nu văd de unde putem mări bugetul. Dacă nu, cred că va fi aceeași obiectiv. Personal, îmi doresc să performez, asta mi-am dorit întotdeauna, m-am maturizat acum.
Sunt mulți antrenori dinamoviști care vor la Dinamo, cred că le va veni rândul la fiecare. Nu e cazul meu, pentru că așa am decis când am plecat. Am motivele mele, dar rămân dinamovist. Este o decizie luată, nu a fost luată la nervi, dovadă că o am și acum în cap. Ce a rămas în sufletul meu e mai presus de a fi antrenor, de tot.
Am fost secundul lui Contra, am vorbit cu el, eu sunt nașul lui. M-a ajutat să ajung antrenor la Dinamo, iar dacă mi-aș fi dorit să fiu cu el, aș fi fost cu el și acum. Eu m-am axat totuși să fiu pion principal, antrenor principal. Și ca fotbalist am plecat de jos, mi-am clădit cariera la fel și ca antrenor.
N-am greșit până în momentul de față. Nu am antrenat eu mult la Liga 1, dar cred că sunt pe pantă ascendentă în ultimul timp. Mențin o linie bună a echipei mele, în condițiile nu prea prielnice de la Slobozia. Poate în alte condiții m-aș fi rugat de Cosmin Contra să mă ia cu el, analist, nu știu”, a mai declarat Adrian Mihalcea la ProSport Live.
Antrenorul nou-promovatei a numit, din punctul său de vedere, cele trei surprize de până acum din Superligă. Liderul U Cluj, marea dragoste Dinamo și Unirea Slobozia, echipa sa, care a adunat nesperat 18 puncte în primele 16 runde din actuala stagiune.
„U Cluj este clar o surpriză, apoi Dinamo, echipă care a scârțâit și s-a salvat la baraj, iar a treia surpriză suntem noi. Nimeni nu ne-ar fi dat vreo șansă. Suntem o surpriză, dacă am adunat atâtea puncte și avem sub noi alte echipe cu bugete mult peste noi.
Cel mai mare salariu de la noi este 5.000 de euro. Pe Dinamo o văd în bătaie pentru play-off, are șanse mari să prindă play-off-ul. Acasă sunt o forță, cu stadionul ala micuț, cred că va fi in play-off. Anul viitor văd la ei o creștere mai mare și cu ieșirea din insolvență”, a conchis Mihalcea la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER