Mihai Stoica a anunțat că jucătorul cu cel mai mare salariu, de la FCSB, a plecat în mijlocul campionatului la Disneyland.
În prezent, FCSB se află pe locul 6 în Superliga, cu 24 de puncte obținute după 15 meciuri jucate, la șase lungimi în spatele liderului U Cluj.
Mihai Stoica susține că Vlad Chiricheș, cel mai bine plătit jucător de la FCSB, cu un salariu lunar de 40.000 de euro, a plecat într-o vacanță la Disneyland, alături de familie. Oficialul FCSB mai spune că nu i se pare în neregulă faptul că Vlad Chiricheș a plecat în vacanță, în mijlocul campionatului, deoarece a apucat să-și rezerve biletele din timp.
„O să aflăm joi situația lui. Nu cred că e ceva grav. Din prima zi a putut să meargă, poate a fost doar o contracție. E ziua lui (n.r. – pe 14 noiembrie). A apucat să-și facă rezervări pentru copii la Disneyland. Subiectul «familie» e foarte important, e o situație specială”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Vlad Chiricheș nu va putea juca pentru FCSB, în următoarea perioadă, deoarece, duminică, a suferit o accidentare, chiar în timpul sesiunii de încălzire dinaintea partidei cu U Cluj.
De cealaltă parte, Basarab Panduru s-a declarat uluit de faptul că, în plin sezon competițional, Chiricheș a plecat în vacanță.
„Mă mir că a plecat cu familia la Paris, nu era accidentat? Păi tu ești accidentat și pleci în vacanță? M-am mirat”, a reacționat Basarab Panduru, pentru sursa citată mai sus.
Duminică, FCSB a obținut o victorie extrem de importantă, în deplasare, cu U Cluj, 2-1, grație golurilor marcate de Daniel Bîrligea.
„Îi felicit pe băieți. Am avut o săptămână grea. După efortul mare pe care l-am depus în meciul cu Midtjylland (n.r. victorie 2-0), am venit aici la Cluj și am depus iarăși efort. A trebuit să schimbăm lucruri după accidentările suferite și cartonașele primite pe durata celor 90 de minute.
Atitudinea jucătorilor din acest meci a fost remarcabilă, modul în care s-au apărat după ce am rămas în 10 oameni a fost senzațional. Nu am cuvinte să descriu ceea ce au făcut băieții. În fiecare zi îi văd că sunt ca o familie. Acesta cred că este secretul nostru.
Această perioadă este una grea. Trebuie să găsim soluții pentru meciul cu Botoșani. Nu pot să spun câți jucători sunt eligibili pentru următoarea partidă. Sunt mândru de jucătorii mei. Sper să continuăm așa”, a spus Elias Charalambous, antrenorul celor de la FCSB, la finalul partidei cu U Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER