Rapid București nu mai ține cont de nimic și vrea să realizeze transferul iernii. Acționarul giuleștenilor a anunțat public totul și a oferit detaliile mutării pe care giuleștenii își doresc să o facă.
Victor Angelescu a declarat că trupa pregătită de Marius Șumudică își dorește să îl transfere pe Denis Ciobotariu, fotbalistul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe.
Rapid București dă semne de revenire sub comanda lui Marius Șumudică și a reușit să se apropie de locurile de play-off, ocupând poziția a șaptea a clasamentului după etapa a 16-a, în care s-a impus în fața celor de la UTA Arad, scor 2-0.
Giuleștenii au de gând să își întărească lotul în perioada următoare și vor să dea o lovitură importantă pe piața transferurilor. Victor Angelescu a dezvăluit că Denis Ciobotariu, fotbalistul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, este principala țintă a celor de la Rapid București. Astfel, trupa patronată de Dan Șucu va încerca să obțină semnătura jucătorului în vârstă de 26 de ani chiar în iarnă.
„Sută la sută ni-l dorim (nr – pe Denis Ciobotariu). Noi ni-l dorim cât se poate de repede. Dacă nu din iarnă, atunci din vară, dar noi vrem cât mai repede.
Noi ni-l dorim, vom vorbi cu jucătorul și cu echipa lui. Sper să avem o înțelegere cu clubul, avem o relație bună cu cei de la Sepsi. Sper să rezolvăm în așa fel încât să fie bine pentru toată lumea”, a declarat Victor Angelescu, la DigiSport.
Denis Ciobotariu nu este singurul fotbalist pe care Rapid București își dorește să îl transfere. O altă țintă importantă pentru giuleșteni este Denis Drăguș, atacant care în prezent evoluează în Turcia, la Trabzonspor. Situația fotbalistului în vârstă de 25 de ani este puțin mai complicată, întrucât el încasează un salariu uriaș la actuala echipă: 800.000 de euro.
Cu toate acestea, giuleștenii își doresc să profite de faptul că atacantul echipei naționale a României nu a reușit să se acomodeze foarte bine la Trabzonspor.
„Alți jucători, nu. Cred că vom face un transfer, maximum două. Suntem foarte mulți. Ni l-am dorit pe Drăguș și în vară. Da, au fost discuții, numai că, la acel moment, fotbalistul nu și-a dorit să revină în țară. De aceea, nu au evoluat negocierile”, a adăugat Victor Angelescu, conform sursei menționate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER