Gimnasta din SUA Jordan Chiles a vorbit într-un interviu despre medalia de bronz obținută la Olimpiada de la Paris, de care a fost deposedată la TAS și pe care a refuzat să i-o dea Anei Bărbosu.
Sportiva de peste Ocean speră în continuare într-o decizie favorabilă în acest caz, dar până atunci e decisă să păstreze bronzul olimpic: „Am medalia. Medalia este a mea”.
Frici, lacrimi, victorii, eșecuri, traume și acum speranță. Aceasta este povestea lui Jordan Chiles de anul acesta. În momentul de față ea face tot posibilul pentru a-și revendica medalia olimpică de bronz pierdută la TAS, după o decizie controversată dictată la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, scrie essentiallysports.com.
Privind în urmă, ea recunoaște că „a fost o perioadă foarte dificilă”, dar acum rupe tăcerea și este gata să clarifice totul. Într-un interviu recent, ea nu s-a ferit de cuvinte: „Am medalia. Medalia este a mea”.
Jordan Chiles a terminat pe locul cinci finala la sol, dar după o recalculare a scorului în urma unei contestații depusă de antrenoarea ei, a ajuns pe locul trei și implicit câștigătoare a medaliei de bronz. „A fost un podium complet de culoare. Asta a fost istorie”, a spus ea despre acel moment.
Ulterior, după intervenția românilor la TAS, Jordan Chiles s-a trezit deposedată de medalia de bronz, care a revenit, așa cum era normal, româncei Ana Bărbosu.
Jordan Chiles nu renunță, în ciuda faptului că apelul i-a fost respins și medalia de bronz i-a fost luată oficial. Ea s-a adresat Curții Supreme a Elveției, în încercarea de a anula hotărârea Curții de Arbitraj pentru Sport (TAS).
Avocații ei susțin că întreaga procedură a fost viciată și au motivat un posibil conflict de interese în privința președintelui TAS, care anterior reprezentase România în probleme juridice: „Acest apel este mult mai mult decât medalia de bronz. Chiles își urmărește cazul pentru a încuraja întreaga comunitate olimpică să ia măsuri pentru a se asigura că pe viitor campionii olimpici nu se vor mai confrunt cu un calvar similar”.
Până atunci, viitorul în gimnastică al lui Jordan Chiles este în aer, mai ales după dezamăgirea trăită, pierderea de o asemenea manieră a medaliei de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris. Ea nu știe dacă mai poate duce un ciclu olimpic, în ciuda faptului că următoarea Olimpiadă are loc la ea acasă, la Los Angeles.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER