Franco Foda a fost și el pus la zid după ce Kosovo a abandonat lupta în duelul cu România, iar Bucureștiul este probabil deja un oraș de coșmar pentru tehnicianul născut la Mainz.
ProSport îți prezintă prin ce a trecut Franco Foda în 2009, atunci când nici nu se gândea că ar putea să piardă două meciuri cu Dinamo. Acestea s-au disputat în primul sezon de Europa League, competiția numindu-se până atunci Cupa UEFA.
Franco Foda nu se simte deloc bine în fața românilor, fapt dovedit atât la meciul tur cu tricolorii, pierdut cu 0-3, cât și la București, acolo unde echipa și staff-ul tehnic al kosovarilor au decis să se retragă de pe teren.
În urmă cu mai bine de 15 ani, Franco Foda și oamenii lui de la Sturm Graz au dat peste Dinamo, care tocmai reușise un adevărat miracol în dubla cu Slovan Liberec.
Cu deja destulă experiență la activ, cel care s-a aflat pe banca kosovarilor la București a avut parte de un meci de coșmar în fața „câinilor” antrenați de Dario Bonetti. Asta chiar dacă era foarte optimist înaintea meciului, ba chiar arogant. „Nu numai că avem șanse reale de a câștiga meciul cu Dinamo București, suntem favoriți chiar”, afirma Franco Foda.
În realitate, lucrurile au stat pe dos la Graz, acolo unde Dinamo s-a impus cu 1-0, debutând cu dreptul în faza grupelor din Europa League. Unicul gol al partidei a fost reușit de Gabi Tamaș, care se afla într-un moment de vârf al carierei, după ce jucase în străinătate la Spartak Moscova, Galatasaray, Celta Vigo și Auxerre.
„Acel gol este o amintire superbă pentru mine. Am stat bine pe respingere după un corner și am trimis fără speranțe pentru portarul advers. Acum, după ce s-a întâmplat la București cu Kosovo, mă bucur și mai mult că l-am bătut pe Foda”, a recunoscut Gabi Tamaș, pentru ProSport.
„Nu meritam să pierdem meciul cu Dinamo de la Graz, am avut destule şanse. A fost o înfrângere stupidă”, spunea Foda, la vremea respectivă, dovadă că a fost extrem de frustrat.
Acel sezon european a fost unul de coșmar pentru Franco Foda, care a ajuns în România fără ca Sturm Graz să mai aibă vreo șansă să treacă de faza grupelor.
În schimb, bucureștenii aveau pentru ce să tragă în lupta pentru calificare. Returul a fost câștigat tot de „câinii” din „Ștefan cel Mare”. Dinamo s-a impus și la București, scor 2-1, după ce Marius Niculae a întors rezultatul cu o dublă.
Totuși, Dinamo a ratat și ea în cele din urmă calificarea, însă în ultima etapă, într-un meci decisiv cu Panathinaikos. Obligată să câștige pentru a merge mai departe, fosta campioană a României a cedat în infernul din Grecia, scor 0-3.
Tehnicianul care antrenează acum vedetele din Kosovo s-a despărțit în primă fază de Sturm Graz în 2012, revenind apoi pe banca acestei echipe după ce a pregătit-o o scurtă perioadă pe Kaiserslautern.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER