Cristi Săpunaru pare să fie tot mai aproape de momentul retragerii din fotbalul profesionist, după un start de sezon mult sub așteptări la Rapid.
Pentru prima dată de la revenirea în Giulești, căpitanul rapidist a pierdut contactul cu primul „11” și pare că vârsta începe să îl prindă din urmă, în ciuda longevității de care a dat dovadă până de curând.
Revenit la Rapid, clubul său de suflet, în vara lui 2021, Cristi Săpunaru a fost de neclintit din primul „11” până în acest sezon, când Neil Lennon a fost primul care s-a încumetat să îl treacă pe banca de rezerve.
Impresia generală a fost că situația avea să se schimbe odată cu revenirea lui Marius Șumudică în Giulești, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Problemele medicale și forma generală slabă arătată în ediția curentă îl țin în continuare departe pe „Săpun” de prima echipă.
Într-o intervenție telefonică la emisiunea Exclusiv Rapid, președintele Rapidului, Viorel Moldovan, a recunoscut că Săpunaru suferă în continuare din punct de vedere medical și a dat de înțeles că fundașul are șanse mari să nu evolueze nici în derby-ul programat sâmbătă, 23 noiembrie, împotriva celor de la CFR Cluj.
„La Săpunaru e același lucru, suferă din punct de vedere medical, chiar dacă s-a antrenat. Normal că îl deranjează problema pe care o are încă din debutul sezonului. O să vedem dacă va juca sâmbătă (n.r. – cu CFR Cluj)”, a declarat Viorel Moldovan, la Exclusiv Rapid.
Din totalul de 17 partide pe care Rapid le-a disputat în acest sezon în campionat și Cupa României, Cristi Săpunaru a bifat doar opt prezențe, dintre care șapte ca titular. Mai mult decât atât, căpitanul giuleștenilor s-a regăsit într-o situație cu care nu s-a mai confruntat niciodată la clubul său de suflet: a fost rezervă neutilizată în nu mai puțin de șase rânduri, inclusiv în dueluri importante, precum partidele din tur împotriva rivalelor Dinamo și CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER